Mergi la conţinutul principal

UPDATE 17.54. Doi ofiţeri de la Batalionul de Cercetare din Brăila, morţi în accidentul de la Constanţa. Al treilea, şoferul, un subofiţer, este grav rănit (GALERIE FOTO)

UPDATE 17. 54. Ofiţerii au grade de locotenent şi căpitan. Ei participaseră la un curs de cercetare marină şi scufundări. Şoferul are 37 de ani şi este subofiţer. El este în stare critică la spital.

În accident a murit şi însoţitorul grupului din autocar, care n-avea centură şi a sărit prin parbriz.

UPDATE 17.45. Militarii sunt de la UM 01297, Batalionul 528 Cercetare "Vlad Ţepeş", şi au vârste între 25 şi 39 de ani. Cei doi morţi sunt ofiţeri, iar şoferul, grav rănit, este subofiţer.

Cei trei fuseseră la un curs de scafandri în Constanţa.

 

UPDATE 17.30. Presa din Constanţa consemnează faptul că militarii se întorceau de la un curs de scafandri de la Capu Midia.

 

UPDATE 17.06. Potrivit presei din Constanţa, şoferul brăilean ar fi adormit la volan. În maşină se aflau militari din Brăila. Ei erau în afara serviciului.

 

Doi brăileni au murit în urma unui accident rutier produs în urmă cu scurt timp între localităţile constănţene Hanul Morilor şi Stupina. Din primele cercetări, se pare că autoturismul marca Peugeot înmatriculat în Brăila a intrat pe contrasens şi s-a ciocnit frontal cu un autocar. Traficul în zonă a fost întrerupt.
Reprezentanţii Inspectoratuluide Poliţie Judeţean Constanţa ne-au confirmat informaţia. „Este vorba despre un accident care s-a produs pe DN 2A, în Hanul Morilor. Un autocar care circula dinspre Hârşova a intrat în coliziune cu un autoturism care circula dinspre Constanţa. Autoturismul se pare că a pătruns din motive necunoscute pe sensul opus. Sunt două persoane decedate, din autoturism, o persoană rănită ăi o altă persoană rănită din autocar", a declarat purtătorul de cuvânt al Serviciului Rutier Constanţa pentru „Obiectiv - Vocea Brăilei".
La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliţie, ISU, SMURD şi Ambulanţă. Potrivit corespondentului România TV, brăilenii decedaţi în accident ar fi militari.
„În momentul în care lucrătorii ISU au ajuns la faţa locului, doi pasageri din autoturismul implicat în accident erau decedaţi, iar pentru o a treia persoană se efectuau manevre de resuscitare", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Constanţa, Anca Chiriţă pentru presa centrală. (FOTO REPORTER NTV CONSTANTA)

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro