Mergi la conţinutul principal

Unul dintre fraţii ucigaşi a ajuns la arest

Ieri, cei doi fraţi din comuna Zăvoaia care l-au omorât în bătaie pe paznicul comunal, în vârstă de 28 de ani, au ajuns în faţa instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. Anchetatorii au stabilit că numai unul dintre fraţi a înjunghiat victima cu cuţitul, provocându-i leziuni care au dus la deces, în timp ce fratele mai mic a dat numai cu pumnii şi picioarele. Astfel, Tribunalul Brăila a emis pe numele lui Georgel Bercu, de 30 de ani, mandat de arestare pentru primele 29 de zile, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor calificat. Fratele său, Marius, va fi cercetat în stare de libertate pentru comiterea infracţiunii de complicitate la omor calificat, fiind dispusă obligativitatea de a nu părăsi localitatea. Instanţa a ţinut cont şi de activitatea infracţională a celor doi fraţi, astfel, Georgel Bercu are antecedente penale, însă nu este recidivist, în timp ce Marius Bercu nu este cunoscut cu antecedente.

Reamintim că, în ziua de 10 noiembrie, la ora 21.25, Dragoş Daniel Dragomir, de 28 de ani, din comuna Zăvoaia, a reclamat la Poliţie faptul că a fost agresat şi lovit cu cuţitul de doi consăteni în timp ce se afla în faţa unui cafe-bar. Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale, fiind necesară intervenţia chirurgicală de urgenţă, însă din cauza hemoragiei puternice, medicii nu au putut să îl salveze. La orele 7.30, victima a decedat în spital.

Poliţiştii s-au deplasat imediat la faţa locului şi, sub coordonarea procurorului criminalist şi împreună cu medicul legist au efectuat cercetări stabilind că, pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi a unui conflict spontan, cei doi fraţi au sărit pe victimă şi au lovit-o cu pumnii şi picioarele. Georgel Bercu i-a aplicat mai multe lovituri cu un obiect tăietor-înţepător, cauzându-i leziuni care au pus în primejdie viaţa victimei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro