Mergi la conţinutul principal

Unui hoţ i s-au mai probat două furturi

Cercetat pentru furtul unor saci cu îngrăşământ, un brăilean s-a trezit cu alte două dosare penale după ce poliţiştii au descoperit că a mai comis astfel de fapte şi în urmă cu 4 ani.
Extinzând verificările cu privire la un localnic ce le dăduse bătăi de cap, agenţii din cadrul Postului de Poliţie Comunala Şuţeşti au descoperit că acesta este principalul suspect în alte două cauze aflate în lucru. Oamenii legii îl acuză acum pe Aurel A. că, pe 29 iulie 2007, a pătruns în locuinţa unei femei, prin escaladarea gardului împrejmuitor, şi i-a sustras de la mână o brăţară din aur. În luna următoare, bărbatul a intrat în imobilul altei localnice, căreia i-a furat o poşetă în care se aflau două telefoane mobile, 200 de lei, actul de identitate şi diferite bunuri personale. Luni, Aurel A. a fost prezentat Judecătoriei Făurei, care a emis pe numele său mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, pentru săvârşirea infracţiunilor de violare de domiciliu şi furt calificat.
Reamintim că acesta, împreună cu alte patru persoane, a pătruns în noaptea de 18 spre 19 februarie într-o hală a unei societăţi comerciale cu punct de lucru în comuna Şuţeşti, de unde au sustras 68 de saci cu îngrăşământ.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro