Mergi la conţinutul principal

UNPR lansează pe 10 noiembrie Platforma de Stânga

"Foarte curând voi face publică Platforma de Stânga. S-au făcut speculaţii şi s-a discutat deja despre această «platformă» însă, spre satisfacţia mea, recunosc, nimeni nu a reuşit să îi determine conturul şi nici scopul. Fără să vreau neapărat să folosesc cuvinte mari, vă spun că Platforma de Stânga este documentul care desparte ireversibil stânga europeană modernă şi progresistă de stânga comunistă ori neo comunistă", scrie preşedintele de onoare al UNPR pe blogul personal.
El precizează că platforma va fi lansată pe 10 noiembrie.
"Momentul pe care l-am ales pentru lansarea acestui document, care nu este nici partid şi nici personaj de benzi desenate, este unul care la rândul lui a despărţit stânga europeană comunistă de stânga progresistă modernă - 10 noiembrie. Aceasta dată reprezintă momentul la care a început demolarea zidului Berlinului. De la acel moment, Europa civilizată a reuşit să schimbe destinul mişcării de stânga fără să pretindă utopic dispariţia stângii. Doctrinei de stânga i s-a dat o nouă şansă şi o nouă viaţă. Aşa s-a născut stânga europeană modernă", arată liderul UNPR.
Diaconescu mai scrie pe blog că Platforma de Stânga, "ar trebui să împlinească relevanţa şi vibraţia unor documente precum «Dorinţele Partidei Naţionale», document progresist prin excelenţă, vital pentru etapa dramatică a transformării şi evoluţiei vieţii politice româneşti de la 1848".
De altfel, Diaconescu face pe blog o prezentare a carierei politice a lui Mihail Kogălniceanu "întâiul progresist al acestei naţiuni", sugerând că UNPR se revendică drept continuatorul doctrinei acestuia. "M-am întrebat dacă nu cumva este hazardat să preluăm noi, progresiştii români, misiunea de separare a apelor stângii - să îi dăm noi doctrinei de stânga o şansă şi o viaţă nouă în România şi mi-am răspuns răsfoind file îngălbenite de istorie românească de la a doua jumătate a anilor 1800.
Mihail Kogălniceanu, cel care s-a identificat a fi întâiul progresist al acestei naţiuni şi-a asumat misiuneă nobilă de modernizare, de emancipare şi reconstrucţie a demnităţii românilor de rând. El, un progresist, primul progresist autentic, a fost catalizator şi vector determinat alături de alţi progresişti români pentru înfăptuirea marelui vis al naţiunii române - Unirea. Tot Kogălniceanu, un progresist veritabil şi un apărător al democraţiei - un discipol al Revoluţiei Franceze a fost românul care aducea din vestul continentului nostru, aerul de libertate şi modernitate", scrie Diaconescu pe blog.
"Vreau să fiu sigur că misiunea pe care ne-am asumat-o, aceea de a moderniza stânga românească nu este întâmplatoare şi se pare că nu este. Daca nu stânga progresistă este cea care trebuie să schimbe destinul comunist al stângii româneşti, atunci cine oare ar putea să modernizeze singura doctrină care s-a demonstrat în toata lumea că este cea disponibilă pentru a ţine pasul cu emanciparea societăţii?", conchide senatorul.
În data de 11 octombrie, preşedintele executiv al UNPR, Gabriel Oprea, a anunţat că Uniunea începe demersurile pentru constituirea unei platforme civice de centru-stânga din care să facă parte organizaţii ale societăţii civile, structuri sindicale şi patronale şi, eventual, formaţiuni politice.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro