Mergi la conţinutul principal

UNPR-iştii se mută în casă nouă, pe Regală

UNPR-iştii brăileni se mută în centrul vechi al oraşului, în fostul sediu al Universităţii Ecologice Bucureşti, de pe strada Mihai Eminescu. Mai exact, deşi hotărârea CLM privind închirierea de către Uniunea Naţională pentru Progresul României a clădirii nr. 39, de pe Regală, a fost adoptată în luna iulie, abia de câteva zile imobilul a început să fie "decorat" cu însemnele partidului. Contactată telefonic de redactorii "Obiectiv - Vocea Brăilei" pentru a vedea în ce măsură UNPR-iştii brăileni îşi menţin şi fostul sediu din Barieră sau nu, şefa organizaţiei judeţene, Marioara Nistor, a explicat că acolo funcţionează cabinetul parlamentar al deputatului Silviu Dorin Petrea. De asemenea, aceasta a punctat că inaugurarea sediului din centrul vechi va avea loc la jumătatea lunii martie. "Sediul UNPR din Barieră nu era dat de la primărie, ci era de la Metex. Acolo funcţiona şi funcţionează în continuare cabinetul parlamentar al lui Dorin Petrea. Primăria ne-a dat şi nouă un spaţiu, pe strada Mihai Eminescu. Acum suntem în curs de amenajare. O să îi facem inaugurarea probabil la jumătatea lunii martie şi o să vă invităm atunci. Dar mai avem câteva probleme tehnice de rezolvat", a declarat Nistor.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro