Mergi la conţinutul principal

Unirea lui Cuza, omagiată la Muzeul Ianca

• participanţii sunt invitaţi la o “Horă a Unirii”, ce va fi “jucată” în curtea muzeului

 

Împlinirea celor 159 de ani de la Unirea lui Cuza va fi marcată şi la Ianca.

Miercuri, 24 ianuarie, începând cu orele 9.30, la Sala de Conferinţe a Muzeului Orăşenesc Ianca, va avea loc manifestarea cultural-memorativă din programul

“1918 - Centar România - Ianca. Eroica Ianca - 2018”, cu tema “Omagierea Unirii lui Cuza. De la Mica la Marea Unire”.

Cu acest prilej, copiii de la Liceul Teoretic “C. Angelescu”, îndrumaţi de prof. Georgeta Constantin, au pregătit un program artistic dedicat evenimemtului. Vor avea loc apoi scurte comunicări evocatoare despre Unirea lui Cuza şi reformele sale, cât şi despre evocarea mareţului act al Unirii în literatura română, susţinute de profesor Ion M. Bărbuceanu, managerul Muzeului Ianca şi profesor Constantin Gherghinoiu, împreuna cu Vasile Datcu, membrii al Uniunii Scriitorilor, Filiala Galaţi.

Evenimentul dedicat Unirii lui Cuza cuprinde şi expoziţia permanentă dedicată Centenarului, “Uniforme ale unităţilor militare brăilene, arme şi însemne militare în Marele Război 1916-1918. Ianca Eroică”.

Totul se va finaliza cu “Hora Unirii”, “jucată” în curtea muzeului.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro