Mergi la conţinutul principal

Ungaria renunţă la legea care interzice marilor magazine să deschidă duminica

Executivul a propus Parlamentului retragerea legii, după ce un deputat din opoziţie a cerut declanşarea unui referendum pe această temă. O iniţiativă care prevede închiderea marilor magazine duminica este discutată şi în Parlamentul României.
Primul pas pentru convocarea unui referendum a fost făcut în urmă cu două săpămâni de un deputat socialist. Asta în condiţiile în care, potrivit unui sondaj recent, cel puţin 60% dintre cetăţenii unguri se opun legii care interzice supermarketurilor să deschidă duminica.
Antal Rogan, şeful de cabinet al prim-ministrului Ungariei: „Considerăm importante analizele, opiniile, dar cel mai important este ceea ce gândesc oamenii. Iar din această perspectivă pentru noi toţi este evident că în anul care a trecut, închiderea magazinelor duminica s-a dovedit o chestiune foarte controversată, care a stârnit multe polemici şi proteste. A avut adepţi, dar foarte mulţi s-au pronunţat împotriva ei. şi trebuie să vedem că în anul care a trecut nu am reuşit să îi convingem pe oameni că această măsură este un succes şi pentru ei". De teama unei înfrângeri, Executivul a fost nevoit să facă pasul înapoi, potrivit Digi24.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro