Mergi la conţinutul principal

Unde sunt străzile pline de noroi care figurează ca asfaltate în statisticile Primăriei?

• la această întrebare încearcă să răspundă funcţionarii municipalităţii, care în următoarele zile vor compara datele existente pe hârtie cu situaţia din teren • lista străzilor, cu starea lor actuală, va fi expusă apoi pe site-ul Primăriei • „Toţi cetăţenii vor putea vedea care sunt străzile ce figurează ca fiind asfaltate, astfel încât să ne poată fi semnalate, cu exemple concrete, situaţiile ce nu corespund realităţii”, spune primarul Marian Dragomir

 

Starea străzilor din municipiul Brăila este, de ani de zile, subiect de dispută, cele mai multe acuzaţii fiind legate de faptul că anumite străzi din oraş figurează ca fiind asfaltate în evidenţele Primăriei, dar, în realitate, sunt pline de noroaie după fiecare ploaie. De aceea, municipalitatea intenţionează să lămurească odată pentru totdeauna această problemă. Asta, probabil, şi în contextul în care se apropie campania electorală pentru alegerile parlamentare, iar tema falselor asfaltări ar putea fi la fel de intens exploatată ca în campania din vară, de la alegerile locale. Primarul Marian Dragomir spune că a dat dispoziţie ca informaţiile existente în arhiva Primăriei să fie actualizate, apoi să fie postate pe site-ul instituţiei, pe o listă, dar şi pe o hartă upgradată, astfel încât oricine să le poată accesa, pentru a vedea în ce stadiu figurează cele care prezintă interes.

„Ca să nu se mai facă tot felul de speculaţii, intenţionăm să prezentăm situaţia de facto a străzilor din municipiu, care sunt asfaltate şi care sunt pietruite. Lista completă va fi expusă pe site-ul Primăriei, iar cetăţenii care vor să ne semnaleze că situaţia din teren nu corespunde cu cea din evidenţe, să o poată face cu exemple concrete”, ne-a declarat primarul Marian Dragomir. Acesta a precizat că i-a cerut arhitectului şef să se ocupe de actualizarea datelor din teren, astfel încât săptămâna viitoare să poată fi făcute publice aceste informaţii.

Arhitectul şef Marian Ion ne-a declarat, la rândul său, că a început să lucreze la întocmirea situaţiei. „Am primit lista cu străzile, aşa cum figurează la ora actuală în arhivele Direcţiei Tehnice şi Direcţiei de Patrimoniu. În zilele următoare, se va merge pe teren, pentru a vedea dacă datele din statistici corespund cu realitatea. În total, avem de acoperit cam 300 kilometri de străzi, iar operaţiunea ar putea fi finalizată în cel mult două săptămâni”, ne-a spus arhitectul-şef.

 

Confuzie generată de diferenţa dintre programul ISPA şi POS-ul de Mediu

La ora actuală, în aproape toate cartierele periferice ale municipiului mai există străzi sau porţiuni de străzi încă neasfaltate. Lucrurile stau, totuşi, mult mai bine decât în urmă cu zece ani, datorită implementării programelor cu finanţare europeană. Astfel, în cadrul Programului ISPA demarat încă de pe vremea când era Anton Lungu primar şi continuat în mandatul lui Constantin Cibu, au fost canalizate apoi asfaltate sute de străzi din Chercea, Radu Negru sau Brăiliţa. A urmat, în mandatul lui Aurel Simionescu, Programul Operaţional Sectorial (POS) de Mediu, în cadrul căruia s-a extins sistemul de canalizare pe toate străzile din municipiu. Spre deosebire de programul ISPA, pe POS-ul de Mediu finanţarea europeană a acoperit doar realizarea sistemului de canalizare, nu şi asfaltarea ulterioară a străzilor respective. Acest aspect ar putea fi motivul pentru care unii brăileni au considerat că străzile în cauză au fost lăsate neasfaltate, deşi ar fi existat bani alocaţi pentru asfaltarea lor. Fostul primar Aurel Simionescu a explicat în repetate rânduri că asfaltarea se va face cu bani de la bugetul local sau cu fonduri europene atrase în cadrul exerciţiului financiar din perioada 2014 – 2020. Până la finalizarea mandatului său, Simionescu a reuşit, totuşi, să asfalteze câteva zeci de străzi în cartierul Radu Negru, cu bani proveniţi din economiile şi corecţiile făcute la proiectele cu finanţare europeană realizate la Brăila în perioada 2007 – 2014.

Brăilenii care locuiesc pe străzile neasfaltate aşteaptă, bineînţeles, cu nerăbdare să scape de noroaie şi praf. În ciuda explicaţiilor oficiale, aceştia nu înţeleg de ce nu s-a procedat ca pe alte străzi din municipiu, unde imediat după îngroparea conductelor de canalizare s-a procedat la asfaltarea carosabilului. „La noi, pe strada George Cavadia din Brăiliţa, s-a pus canalizare în 2013. La vremea respectivă, s-a săpat un şanţ pe mijlocul străzii, apoi l-au astupat cu pământ şi au pus nişte pietriş deasupra. Au zis că, gata, au refăcut strada şi au terminat. În urma lor, după prima ploaie, au apărut o mulţime de gropi şi s-a umplut strada de noroaie, mai ales că au stricat şi şanţurile de pe margine şi nu le-au mai făcut la loc. E nenorocire, fără cizme nu mai putem ieşi din casă când plouă, iar toamna şi iarna e şi mai rău. De ce nu s-a asfaltat şi la noi, cum s-a făcut pe alte străzi?”, spune Ion T., locatar al străzii George Cavadia. 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro