Mergi la conţinutul principal

Unde se face sport în Brăila

Însă tinerii brăileni care iubesc sportul au la dispoziţie o varietate de cluburi şi asociaţii sportive la care pot să apeleze pentru a practica un anumit sport, fie pentru a face performanţă, fie doar pentru a-şi ocupa timpul liber într-un mod educativ şi plăcut totodată. Deşi rândurile de mai jos nu reprezintă o analiză exhaustivă, sperăm să vină în sprijinul tinerilor brăileni care şi-ar dori să practice un sport în timpul liber, însă nu ştiu nici ce şi nici de unde să aleagă.

Şut şi gol

Se ştie că în general băieţii iubesc fotbalul. Cei pasionaţi şi cei ce vor să renunţe la fotbalul din curtea blocului, se pot înscrie la un club de fotbal din oraş. De exemplu, Clubul "Luceafărul" le permite tinerilor să se antreneze şi să se perfecţioneze sub îndrumarea celor şapte profesori pe care clubul îi pune la dispoziţie. Astfel, plătind taxa de 100 Ron/ lună, tinerilor le este asigurat echipamentul, mai puţin încălţările. Momentan, la acest club sunt înscrişi peste 70 de elevi, unii dintre ei participând chiar la meciurile din Liga a IV-a. Antrenamentele se desfăşoară de luni până vineri, de la 8.30 ori de la 16.00.

31sportj3Ce spui de "GO"?

Pentru cei ce doresc să-şi antreneze mintea şi agilitatea, pot învăţa să joace Go. În Brăila, dr. Toma Iulian este reprezentantul Asociaţiei Naţionale de Go. Acesta îi iniţiază pe tinerii brăileni în tainele go-ului şi îi sprijină în competiţii. Astfel, părinţii îşi pot îndruma copilul spre acest sport încă de la 5 ani. În primele lecţii, copiilor le vor fi prezentate piesele şi regulamentul jocului, urmând ca apoi să înveţe tehnicile de apărare, de captură şi principiile strategiilor. Mulţi dintre cei aproximativ 50 de jucători actuali ai clubului au participat atât la competiţii locale cât şi la cele europene. Cei interesaţi, pot merge la Sala Polivalentă pentru a se înscrie. Tinerii brăileni s-au arătat interesaţi de acest sport, la Şcoala "Mihai Viteazu" chiar existând ore opţionale susţinute de Liliana Iacob.

Dintr-un învăţăcel, într-un adevărat sportiv

Dacă vine vorba de disciplină sau autocontrol, tinerii pot alege să practice artele marţiale. De exemplu, Taek Wondo este un sport destul de căutat de brăileni. Clubul Sportiv Impact, singura structură sportivă din judeţ în cadrul căreia funcţionează o secţie de taekwondo wtf axată pe selecţionare, iniţiere şi performanţă, efectuează înscrieri pentru copii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 12 ani. Aici, tinerii vor fi îndrumaţi de specialişti. Antrenamentele au loc joi şi vineri de la orele 8.30 şi 14.30 , şi în weekend de la ora 9.00. Cei interesaţi pot merge la sala de sport a Scolii nr. 3 (situată în Bariera Călăraşilor) în zilele de sâmbătă şi duminică de la ora 9.00.
În aceeaşi sferă a autocontrolului, a modelării fizicului şi spiritului ori a autodepăşirii este şi karate-ul. Karate club Setsu Bama Yama Brăila, fondat de Cornel Muşat, oferă tinerilor brăileni şansa de a se transforma din învăţăcei în adevăraţi sportivi. Profesorii Pricop Floricica, Mihai Nicu şi Muşat Cornel îi îndrumă pe elevi la antrenamente luni, marţi şi joi între orele 19:00- 20.30, în sala de lupte a Liceului cu Program Sportiv.

Kartingul...o atracţie pentru brăileni?

Kartingul este un sport practicat în Brăila, deşi poate mulţi nu ştiu. În cadrul Palatului Copiilor, există posibilitatea de a participa la cursuri de karting. Momentan, la clubul de karting sunt înscrişi 126 de copii cu vârste cuprinse între 8 şi 17 ani. Fie că sunt începători ori avansaţi, aceştia nu trebuie să plătească înscrierea ori cursurile. Începătorii vor conduce mai întâi pe simulator şi abia apoi se vor alătura profesioniştilor pe Faleză. Însă, puţini sunt cei care participă la competiţii, având în vedere că echipamentul necesar şi kartul sunt foarte scumpe şi puţini părinţi se descurcă să plătească.
O activitate la mare căutare este şi dansul sportiv. O variantă e clubul "Valentina dance" ce oferă cursuri de weekend în sala de sport a Şcolii "Vasile Alecsandri". Există o grupă de 30 de copii începători şi una la fel de numeroasă de avansaţi. Alături de doi instructori, copiii brăileni pot să se bucure de timpul liber făcând ceva plăcut şi interactiv. Preţul este de 50 lei pe lună.

Tenisul, un sport costisitor

"Tenisul este considerat sportul numărul unu în ceea ce priveşte comunicarea", spune antrenorul Gheorghe Goleanu, de la clubul Venus. La acest club sunt legitimaţI 25 de copii, dintre care 17 participă la concursuri naţionale şi nu numai. Aici se pregătesc copiii ce aleg să facă performanţă. De ce aşa puţini? Pentru că nu toţi copiii pasionaţi pot fi sprijiniţi, având în vedere că echipamentul şi deplasările la concursuri sunt costisitoare. În general, copiii vin aici de la o vârstă fragedă şi sunt "crescuţi" de antrenori, dar sunt puţini părinţii dispuşi să suporte costurile acestui sport.
O opţiune interesantă pentru a face mişcare este rugby-ul. În Brăila, aproximativ 40 de tineri practică acest sport, gratuit, pe terenul din apropierea sălii Polivalente. Ei se antrenează de luni până vineri de la ora 16.30. De asemenea, profesorul Niculescu Dan colaborează cu LPS, Liceul "Mihail Sebastian" şi Liceul "Grigore Moisil".

31sportj4Baschet de la 5 ani

Tinerii brăileni s-au arătat interesaţi de baschet. Specialiştii spun că la 5 ani, un copil are deja talie pentru baschet, iar la 8 ani poate începe pregătirea de bază. Clubul sportiv "Cuza Sport" pregăteşte 30 de copii din clasele VI-IX şi echipa de la C.N. "Nicolae Bălcescu", antrenându-se de la două până la patru ori pe săptămână. Taxa este de 50 Ron pe lună, prima lună fiind gratuită pentru a-şi da seama copilul dacă îndrăgeşte într-adevăr acest sport. De asemenea, la "Cuza Sport" se pregătesc copii cu vârsta între 8 şi 10 ani la echipa "baby basket", copii de 10-12 ani în echipa "Mini basket" şi copii cu vârsta cuprinsă între 12 şi 14 ani din echipa "Juniori 3", aflaţi în Campionatul Naţional U 14, structurat pe 9 grupe a câte 5 echipe. Cei de la "baby basket" şi cei de la "mini basket" participă la o singură competiţie ce are loc o dată pe an, vara. Momentan sunt 120 de copii ce au ales să-şi petreacă timpul liber practicând acest sport, dintre care 3 sunt în lotul naţional.
Deşi tinerii au la dispoziţie atâtea variante, foarte puţini se încumetă să participe la antrenamente şi să se integreze într-o echipă. Părinţii nu sunt singurii care ar trebui să investească în copiii lor. Poate că şi autorităţile locale ar trebui să susţină concret astfel de activităţi, nu doar declarativ.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro