Mergi la conţinutul principal

Unde mai pot fi construite malluri în România

Suceava se menţine pe primul loc într-un clasament al oraşelor din România în funcţie de stocul de centre comerciale moderne la mia de locuitori, iar în 13 din cele 42 de reşedinte de judeţ nu a fost construit niciun astfel de proiect, potrivit companiei de consultanţă imobiliară DTZ Echinox, preluat de Mediafax.
"Livrările din anul 2011 şi rezultatele (parţiale) ale recensământului au adus o creştere de 24% a stocului mediu de spaţii de retail modern per mia de locuitori. Acesta a evoluat de la 64 mp, cât se înregistrau la finalul anului 2010, la 84 mp per mia de locuitori în prima jumătate a anului 2012", se arată într-o analiză comparativă cu privire la evoluţia stocului de centre comerciale în România şi în Europa Centrală şi de Est realizată de DTZ Echinox.
Analiza remarcă diferenţe semnificative de stoc între principalele oraşe din România. Astfel, Suceava rămâne în topul oraşelor cu cel mai mare stoc de retail, înregistrând un nivel de 736 mp, de aproape 10 ori mai mare decât media ţării şi de două ori peste media capitalei, de 307 mp. Următoarele în clasament sunt Arad, Constanţa şi Iaşi, ultimul beneficiind în prezent de cinci centre comerciale moderne - Palas Mall, Iulius Mall, Felicia Shopping Center, Moldova Mall, Era Shopping Park (galeria comercială) - şi 366 mp per mia de locuitori.
În partea inferioară a clasamentului se situează Drobeta Turnu Severin, Brăila, Botoşani, Tulcea şi Giurgiu ale căror stocuri de spaţii comerciale moderne se situează în jurul a 100 mp per mia de locuitori, în timp ce alte 13 reşedinţe de judeţ nu au în prezent niciun centru comercial modern. Oraşele în care investitorii nu au ajuns încă sunt Galaţi, Satu Mare, Târgu Jiu, Târgovişte, Bistriţa, Reşiţa, Slatina, Călăraşi, Zalău, Sfântu Gheorghe, Slobozia, Alexandria şi Miercurea Ciuc.
Dintre oraşele cu stocuri mici sau inexistente, numai trei au proiecte anunţate pentru următorii ani, respectiv Drobeta Turnu Severin, unde urmează să se deschidă o extensie a Severin Shopping Center, Galaţi, cu Galleria şi EuroMall şi Satu Mare, unde Real4You va construi un nou proiect MegaMall.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro