Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Un ultim omagiu adus lui Ion Iliescu

În timp ce Baconschi insistă pe o alianţă între creştin-democraţie şi liberalism, afirmând că un real parteneriat cu bisericile creştine va duce la creşterea coeziunii sociale şi a solidarităţii subsidiare, sindicatele se pregătesc să scoată în stradă 60.000 de oameni. În timp ce Cristian Preda vede zile bune în sensul europenizării spaţiului public, Victor Ponta, uitând subit de partidul ăla "modern" pe care-l tot anunţa că-l va face din PSD-ul secularizat, a declarat ritos că este trup şi suflet devotat lui Iliescu, situându-se la "stânga-stânga".

Pensionarii mineri din Valea Jiului, pensionarii şi sindicaliştii bugetari fac parte, chiar dacă involuntar, din magnificul instrumentar politic iliescian. Ne regăsim, deodată, la începutul anilor '90 şi lucrurile încep să devină familiare, să aibă gustul plăcut al atrocităţilor post-revoluţionare, cu bâte, execuţii publice, lapidări spontane, discursuri marxiste, rechizitorii leniniste. Protestele vor degenera probabil, 60.000 de oameni nu pot fi struniţi cu un cordon de jandarmi. Să te ţii atunci ce vor descoperi "minerii" prin sediile PDL şi PNL. Mai ţineţi minte ce spuneau că descoperiseră în '90-'91 la sediul "peneţeului"? Arme, droguri, maşini de scris "automate"...

Vara debutează roşu-aprins, e ca un cadou care i se face la senectute vechiului şi încercatului soldat Ion Iliescu. E ca un buchet înmiresmat de flori, pe care micul Ponta, emoţionat aidoma unui pioner, i-l va înmâna în chip de jertfă şi ofrandă. Ce poate însenina mai mult bătrâneţile tovarăşului Nelu decât priveliştea fabuloasă a Bucureştiului invadat de "mineri"? Oare va ţine iarăşi un discurs, va mulţumi maselor de protestatari, îşi va lăsa iar pălăria şi-şi va pune şapca de ceferist? Ca un ultim omagiu care i se va aduce, totul se va termina prin înfiinţarea de câteva sute de asociaţii ale victimelor "mişcărilor sindicale"?

Nu era mai simplu să se protesteze împotriva trecerii datoriei Rompetrol la capitolul "Riscuri fiscale şi bugetare", e vorba de exact suma care era necesară pentru a nu se tăia din pensii şi salarii? Nu era mai simplu ca noi toţi să ne arătăm nemulţumirea faţă de privatizările oneroase care ne-au nenorocit cu totul?

Un singur lucru mai e de spus. De data asta nu va mai fi nimeni de cotonogit sau omorât. Niciun "golan" nu va mai ieşi ca să cânte despre libertate şi demnitate, despre omenie şi frumos, despre dragoste de adevăr şi despre sacrificiu. Nu va mai fi nimeni care să fie bătut cu bestialitate pentru că are părul lung sau blugii tociţi. Va fi doar senzaţia acută că cei 20 de ani brucanieni, preconizaţi pentru intrarea României în democraţie, nu s-au terminat.




Categorie articol: 

Comentarii