Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Un spectacol in care poti sa tipi, sa huidui, sa rizi si sa improvizezi alaturi de actori

Tineri actori si regizori care joaca la Studioul "Casandra" din Bucuresti, viitoarele vedete ale teatrului romanesc, prezinta miine, de la ora 19.00, in sala Studio a Teatrului "Maria Filotti", spectacolul "Teatru sport", realizat de studentii anului IV Actorie, clasa prof.univ. Ion Cojar si prof.univ.dr. Adrian Titieni.
Va fi o reprezentatie interactiva, in care vor evolua doua echipe, "Real Hamlet" - Simina Cojocaru, Anamaria Mohr, Dragos Muscalu, Alexandra Radu si "A.C.Stanislavsky - Mihaela Alexandru, Smaranda Ciceu, Mirona Gidei si Tudor Munteanu. Alaturi de ele vor mai fi arbitrul prezentator, Anda Barleanu/Fabiola Sandu si publicul. Antrenor este regizorul Vlad Massaci, profesor asociat al Universitatii de Arte "I. L. Caragiale" Bucuresti si asistent universitar Mihaela Sirbu. Muzica live ii apartine lui Marian Hancu.
Pentru prezentarea spectacolului, realizatorii au preferat sa apeleze la un citat care ii apartine lui Keith Johnstone.
"Cind ai plecat de acasa, ai spus vecinilor ca ai bilete la teatru. Daca totul va merge bine, la intoarcere, le vei povesti ca, timp de o ora si jumatate, ai privit citiva oameni dintr-o bucata, cu care ai si comunicat extraordinar si in fata carora ai putut fi tu insuti. O asemenea companie placuta are efect terapeutic, mai ales ca esti lasat si chiar invitat sa tipi, sa huidui, sa rizi si poate chiar sa improvizezi alaturi de cei de pe scena. Cu putin noroc, in cele din urma, te vei simti ca dupa o fantastica petrecere. Caci, nu-i asa, reusita unei petreceri nu sta in cantitatea de mincare si alcool puse la bataie, ci intr-o atmosfera pozitiva".




Categorie articol: 

Like / Share

Comentarii