Mergi la conţinutul principal

Un site bulgar a publicat fotografii cu faţa presupusului autor

Potrivit Novinite.com, în fotografiile publicate de Bivol.bg apare faţa deformată a unui bărbat alb, tânăr, cu ochii albaştri şi părul de culoare închisă. Fotografiile par că au fost prelucrate pe computer, notează Bivol.bg, fără să precizeze sursa acestora.
Materialul care însoţeşte imaginile cu presupusul autor al atentatului pun la îndoială ipoteza prezentată publicului din ţară şi din străinătate de către ministrul bulgar de Interne Ţvetan Ţvetanov, potrivit căruia atentatul a fost comis de către un atacator sinucigaş, sublinind că pare mai degrabă că atacatorul a fost utilizat pe post de "cărăuş" de către adevăraţii organizatori ai atentatului. Site-ul scrie că tânărul a fost ucis de la distanţă, fără să fie conştient că introducea explozivi într-un autobuz care urma să transporte turişti israelieni de pe Aeroportul Sarafovo la staţiunea Sunny Beach.
Bivol.bg citează în continuare, în susţineea ipotezei sale, mărturiile unei turiste israeliene, Gilat Kulangiya, care susţine că ar fi văzut cum presupusul atacator ar fi mutat valize din compartimentul pentru bagaje al autobuzului, pentru a-şi pune rucasacul înăuntru, lucru care ar fi condus la apariţia unui scandal între atacator, soţul turistei şi alt turist, în momentul exploziei. Site-ul presupune că adevăraţii organizatori ai atentatului au decis să detoneze explozivii din ruscsac după ce au văzut cearta de la distanţă.
Potrivit Novinite.com, site-ul citează de asemenea declaraţia unui fost şef al Biroului israelian de luptă împotriva terorismului, generalul Nitzan Nuriel, în opinia căruia presupusul autor al atentatului nu ar fi fost un atactor sinucigaş, apreciind că altfel ar fi detonat bomba pentru ca să producă cât mai multe victime, şi că sarcina acestuia era doar să plaseze explozivii la bordul autobuzului.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro