Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Un proiect din judeţul Brăila, în semifinala Campionatului de Bine

• proiectul “Micul Prinţ” al Asociaţiei “Speranţa Andradei” îşi propune să ajute 20 de copii cu tulburări de spectru autist, copii ce au nevoie zilnic de terapie pentru a învăţa să fie independenţi în activităţile zilnice • în semifinala Campionatului de Bine fiecare proiect calificat trebuie să atragă donaţii în valoare de cel puţin 1.000 lei de la 20 de donatori distincţi, iar în finalul competiţiei, vor fi recompensate primele trei proiecte, în funcţie de numărul donaţiilor atrase şi numărul de donatori

 

Ajuns la ediţia a V-a, “Campionatul de Bine”, organizat de singura platformă online din România unde donaţiile sunt necomisionate - Bursa Binelui, şi-a încheiat prima etapă a competiţiei cu un bilanţ pozitiv: peste 31.000 euro au fost atraşi prin intermediul donaţiilor individuale în doar 2 săptămâni.

Un număr de 68 de proiecte şi iniţiative sociale susţinute de către 56 de organizaţii neguvernamentale şi mulţi alţi oameni de bine au trecut în Semifinala celei de-a V-a ediţii a Campionatului de Bine, etapă care se desfăşoară anul acesta în perioada 19 decembrie 2017 - 15 ianuarie 2018.

Printre semifinalişti se numără şi un proiect din judeţul Brăila. Este vorba despre “Micul Prinţ”, proiect al Asociaţiei “Speranţa Andradei”, ONG de protecţie specială a copiilor cu sindrom autist. Proiectul are ca obiectiv abilitarea şi integrarea socială a copiilor cu autism, accentuându-se importanţa intervenţiei precoce, venind astfel în ajutorul copiilor cu autism din mediul rural pentru care drumul la centru pentru terapie este costisitor şi peste puterile familiei. Scopul proiectului este oferirea de servicii de recuperare a copilului cu tulburări de dezvoltare şi integrarea lor în învăţământul de masă (şcoli sau grădiniţe),  beneficiarii fiind 20 de copii cu tulburări de spectru autist, copii ce au nevoie zilnic de terapie pentru a învăţa să fie independenţi în activităţile zilnice.

În Semifinala Campionatului de Bine fiecare proiect calificat trebuie să atragă donaţii în valoare de cel puţin 1.000 lei de la 20 de donatori distincţi, independent de donaţiile şi numărul de donatori atraşi în etapa anterioară, cea a Sferturilor.

La finalul Campionatului de Bine vor fi recompensate primele trei proiecte, în funcţie de numărul donaţiilor atrase şi al numărului de donatori. Premiile constau în dublarea sumei strânse pe toată perioada Campionatului, în limita a 5.000 euro pentru fiecare proiect câştigător. În cadrul celor patru ediţii anterioare, donaţiile au depăşit suma de 275.000 euro, valoarea totală a premiilor acordate câştigătorilor de către Bursa Binelui şi BCR fiind de încă 60.000 euro.

Campionatul de Bine este o competiţie pentru strângerea de donaţii adresată ONG-urilor din România, urmărind să transforme organizaţiile în fundraiseri, în vederea atragerii de donaţii. Campionatul este găzduit, organizat şi implementat de Bursa Binelui, singura platformă online care permite donaţiile fără comisioane, încurajând astfel donatorii care vor să participe cu sume mici (5, 10 lei) pentru susţinerea financiară a unei cauze. Suma minimă care poate fi donată este de 5 lei. Toată tranzacţia este 100% securizată şi nu se percepe niciun fel de comision.

Putem ajuta, prin donaţiile noastre, ca proiectul din Brăila să se situeze între primele trei.

Detalii despre proiect la adresa: https://www.bursabinelui.ro/BursaBinelui/Proiecte/Micul-Print




Categorie articol: 

Comentarii