Mergi la conţinutul principal

Un panou metalic fixat superficial a fost trântit de vânt peste un pensionar

• victima incidentului a scăpat miraculos, cu câteva contuzii minore • panoul în cauză fusese montat de autorităţi pentru a arăta în cifre cât de minunată a fost investiţia în reabilitarea străzii Griviţei, din urmă cu câţiva ani

 

Un pensionar brăilean şi-a văzut moartea cu ochii, duminică, în jurul orei 11.00. Fost maistru în construcţii, Gavrilă E., 69 de ani, se îndrepta către casă, după ce îşi făcuse cumpărăturile în Piaţa Concordiei. Pe trotuarul străzii Griviţei, în apropierea intersecţiei cu Calea Călăraşilor, un panou metalic de mari dimensiuni, pe care erau înscrise datele reabilitării din urmă cu câţiva ani a străzii Griviţei, a fost pur şi simplu culcat la pământ de vântul puternic, căzând peste pensionarul aflat exact în dreptul lui.

Bătrânul a fost trântit la pământ, iar în ajutorul lui a sărit imediat un echipaj de jandarmi aflat în apropiere. Speriat şi confuz, pensionarul acuza dureri de cap, iar jandarmii au solicitat intervenţia unei ambulanţe, care l-a transportat la spital. Din fericire, după cum ne-au informat surse medicale, a fost vorba doar de câteva contuzii minore, nefiind nevoie de internare.

Din câte se pare, panoul respectiv a mai fost doborât de vânt, iar cei care l-au reaşezat pe poziţie l-au sudat superficial. În plus, porţiunea sudată a fost mâncată de rugină, motiv pentru care cadrul metalic de susţinere a cedat, provocând incidentul ce ar fi putut avea urmări tragice pentru pensionarul în vârstă de 69 de ani.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro