Mergi la conţinutul principal

Un nou premiu pentru Administraţia Dragomir: Brăila, Smart City

• Municipiul Brăila a primit trofeul de excelenţă la categoria “Smart City”, în cadrul Galei Asociaţiilor Municipiilor din România (AMR), ce  a avut loc luni seară • asta ca urmare a inovărilor făcute în zona online şi a digitizării • oraşul nostru a mai fost nominalizat şi la categoria “Susţinerea Antreprenoriatului şi Mediului de Afaceri”, însă câştigător în acest an a fost Municipiul Craiova • primarul Marian Dragomir s-a arătat extrem de încântat de rezultat şi a făcut anunţul pe reţelele de socializare încă de ieri-dimineaţă

 

Brăila a bifat şi în acest an un trofeu important în cadrul Galei Asociaţiei Municipiilor din România (AMR), ce a avut loc pe 9 decembrie. Dacă anul trecut a obţinut titlul onorific de Capitală a Antreprenoriatului Românesc şi trofeul pentru sprijinirea antreprenoriatului şi a mediului de afaceri, în 2019, Municipiul Brăila a primit trofeul “Smart City”. Asta după ce a investit destul de mult în segmentul tehnologic, digitizare şi în promovarea mediului online. Trebuie totuşi punctat că aceeaşi distincţie au mai primit-o Aradul şi Hunedoara.

Primarul Marian Dragomir s-a arătat extrem de încântat de premiul primit de Municipiul Brăila şi a făcut anunţul încă de marţi-dimineaţă, pe reţelele de socializare.

“BRĂILA SMART CITY - TROFEUL DE EXCELENŢĂ la Gala Asociaţiei Municipiilor din România organizată sub patronajul Preşedintelui României: Programări cărţi de identitate on-line; rezervare parcare de domiciliu on-line; aplicaţie Brăila Transport Public; certificate de urbanism on-line; GIS - Sistem Informaţional Geografic; plată taxe şi impozite on-line; plată taxă tonaj greu on-line; petitii on-line; Wifi4YOU - Program cu finanţare europeană semnat; apometre cu citire prin unde radio montate la case - aproximativ 1.700 montate până în prezent; iluminat LED cu diming şi telemanagement”, a postat Dragomir pe pagina sa de Facebook.

Edilul-şef a mai adăugat că unele programe au fost realizate de societăţi specializate, însă altele de IT-iştii Primăriei, fără costuri.

“Orele de muncă şi implicarea colegilor se uită, programele rămân, iar orice iniţiativă care aduce mai multă transparenţă, inovaţie şi scuteşte brăilenii de drumuri ne determină să continuăm. Mulţumesc colegilor de la Primăria Brăila pentru implicare şi brăilenilor pentru încredere!!!”, a mai adăugat primarul.

 

Brăila a mai fost nominalizată şi la «Sprijinirea Antreprenoriatului»

 

Contactat de redactorii “Obiectiv - Vocea Brăilei”, primarul Marian Dragomir a dorit să sublinieze că trofeul “Smart City” a fost acordat doar către 3 municipii din întreaga ţară: Brăila, Arad şi Hunedoara. De asemenea, acesta a adăugat că Municipiul Brăila a fost nominalizat şi la categoria “Susţinerea Antreprenoriatului şi Mediului de Afaceri”, însă în acest an trofeul a mers către alt oraş.

“Noi am fost nominalizaţi anul acesta şi la categoria «Susţinerea Antreprenoriatului şi Mediului de Afaceri», cea la care am câştigat anul trecut, dar acolo a primit trofeul Craiova, pentru parteneriatul pe care îl are cu Ford. Era greu să primim doi ani la rând acelaşi trofeu, chiar dacă s-au creat 4.085 de noi locuri de muncă”, a declarat Dragomir, cu precizarea că acestea au fost singurele două categorii unde oraşul Brăila a fost nominalizat.

 

Ce premii a mai luat Brăila de la AMR în mandatul lui Dragomir

 

Reamintim că, în cadrul Galei Asociaţiei Municipiilor din România din 2018, Brăila a primit premiul de excelenţă în susţinerea antreprenoriatului, dar, poate şi mai important, tot în cadrul acelui eveniment, i-a fost acordat titlul onorific de Capitală a Antreprenoriatului Românesc, din partea Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii. Trebuie precizat că în 2017, iluminatul public i-a adus Brăilei trofeul de excelenţă acordat de AMR. La vremea respectivă, un juriu format din specialişti în domeniu a decis că sistemul de iluminat stradal (montat şi gestionat de “Luxten”) din municipiul Brăila este cel mai performant din ţară.

Asociaţia Municipiilor din România (AMR) este o organizaţie neguvernamentală, apolitică, înfiinţată pentru sprijinirea şi reprezentarea intereselor autorităţilor locale, la nivel naţional şi internaţional. Cuprinde toate cele 103 municipii şi sectoarele Municipiului Bucureşti. Preşedintele AMR este Robert Sorin Negoiţă, primarul Sectorului 3 al capitalei. În această entitate primarul Brăilei Marian Dragomir ocupă poziţia de secretar general.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro