Mergi la conţinutul principal

Un nou caz de rujeolă la Brăila

este vorba despre o femeie în vârstă de 45 de ani, din mediul rural, internată luna trecută în Spitalul Municipal Râmnicu Sărat, cu rujeolă şi pneumonie • dacă la Brăila acesta este primul caz raportat în ultima lună, la nivel naţional situaţia încă se menţine critică • numărul cazurilor de pojar a crescut alarmant faţă de raportarea din 12 iulie

 

Un nou caz de rujeolă în judeţul Brăila. Este vorba despre o femeie în vârstă de 45 de ani, din mediul rural, internată luna trecută în Spitalul municipal Râmnicu Sărat, cu rujeolă şi pneumonie. Acesta este cel de-al 11-lea caz de rujeolă din judeţul Brăila, raportat şi confirmat în acest an şi al- 34-lea la nivel naţional din săptămâna 27 iulie-02 august.

Deşi rujeola, cunoscută şi sub denumirea de pojar, este o boală infecţioasă care adesea duce la complicaţii în cazul adulţilor, noul caz de la Brăila a fost externat în stare ameliorată, potrivit informaţiilor transmise de Direcţia de Sănătate Publică Brăila. „Debutul bolii a fost semnalat pe 15 iulie, pe 17 iulie a fost internată în Spitalul municipal Râmnicu Sărat, pe data de 23 a avut loc recoltarea probelor şi pe 26 iulie s-a confirmat pozitiv. Avem informaţia că pacienta a fost externată cu rujeolă completă cu pneumonie”, a declarat Nicuşor Grosu, responsabil compartiment Relaţii cu Publicul din cadrul DSP Brăila.

Potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, situaţia rujeolei în România, centralizată la data de 2 august, arată că România încă nu a scăpat de epidemie, astfel că numărul total de cazuri confirmate la nivel naţional a ajuns la 17.933, cu 181 de cazuri mai multe faţă de raportarea din 8-12 iulie. Cele mai noi cazuri raportate au fost confirmate în judeţele Teleorman, (14 cazuri), Constanţa  (7cazuri) şi Bucureşti (3 cazuri).Vestea bună este că, în acest interval, din 12 iulie şi până la 2 august, nu a mai fost raportat niciun deces din cauza rujeolei. Tot la capitolul veşti bune, putem spune şi că Brăila încă stă bine, acesta fiind primul caz raportat şi confirmat în ultima lună.

În acest an, în judeţul nostru au fost vaccinaţi împotriva pojarului, peste 2.700 de copii eligibili la vaccinul ROR.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro