Mergi la conţinutul principal

Un nou bloc ANL, inaugurat în Lacu Dulce

Un nou bloc de locuinţe a fost inaugurat vineri în cartierul ANL din Lacu Dulce de către Direcţia Serviciilor Publice Brăila. Cele 16 apartamente ale blocului B9 de pe strada Ştefan Mihăilescu Brăila au revenit familiilor şi persoanelor ale căror foste locuinţe au fost retrocedate foştilor proprietari. "Sunt 16 locuinţe, 14 garsoniere şi 2 apartamente cu două camere. Cei care au primit astăzi cheile sunt chiriaşi care provin din imobile retrocedate foştilor proprietari. Sunt locuinţe sociale, sunt dotate cu tot ce trebuie, parchet, gresie, faianţă, centrală proprie pe scară. Chiriile sunt în conformitate cu Ordonanţa de Guvern 40, până în 50 de lei pentru garsoniere şi până în 70 de lei pentru apartamente", ne-a declarat Emilena Huiu, directorul Direcţiei Serviciilor Publice. După inaugurare, primarul Aurel Simionescu a stat de vorbă cu noii chiriaşi. Printre altele, brăilenii s-au plâns în privinţa transportului în acea zonă şi acesta le-a promis că se va ocupa şi de acest aspect. "Suntem mulţumiţi, am şi nepoţica cu mine, e bine. Transportul este important pentru copiii care trebuie să meargă la şcoală. Domnul primar ne-a spus că ni se asigură. Dar n-avem farmacii, n-avem Biserică, pentru noi, ăştia bătrânii. Noi asta vrem. Unde am locuit, pe Rahovei, las o casă ca o floare în care am stat 48 de ani", ne-a spus Ioana Ionescu, în vârstă de 73 de ani, chiriaşă în noul bloc ANL. În cadrul discuţiei, edilul a precizat şi faptul că peste puţin timp va fi gata şi blocul din vecinătatea celui inaugurat ieri, aflat încă în construcţie.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro