Mergi la conţinutul principal

Un nou album cu piese originale Michael Jackson

Intitulat "Michael", albumul reprezintă cel mai recent produs comercial lansat de fondul care administrează averea cântăreţului Michael Jackson. În afara dezvăluirii titlului albumului, copertei acestuia şi a titlului unuia dintre cântecele incluse - "Breaking News" -, reprezentanţii Sony Music păstrează un secret total asupra acestui material discografic.
Contactat de agenţia de presă Reuters, unul dintre purtătorii de cuvânt ai grupului Sony Music a refuzat să spună câte piese va conţine noul album, nu a dezvăluit titlurile altor piese incluse de pe album şi nici perioada de timp de care Sony Music a avut nevoie pentru a produce acest material discografic, după decesul starului.

Secretul ce înconjoară acest proiect poate fi explicat prin stânjenitoarea eroare comisă anul trecut de Sony Music, când "This Is It", prezentat ca fiind primul single postum al megastarului, s-a dovedit a fi o piesă înregistrată cu 18 ani în urmă de un cântăreţ din Puerto Rico. Coautorul piesei, Paul Anka, a ameninţat că va da în judecată fondul care administrează averea cântăreţului, iar reprezentanţii acestui fond i-a acordat imediat jumătate din drepturile de autor.

Sony Music a declarat că piesa "Breaking News" a fost înregistrată în 2007

Brandul Michael Jackson se afla în declin cu mulţi ani înainte de decesul cântăreţului, iar anul 2009 a reprezentat o excepţie din acest punct de vedere, datorită fanilor din lumea întreagă care au cumpărat în număr mare albumele starului, care a fost anul trecut unul dintre artiştii cu cele mai mari vânzări de discuri. Ultimul album de studio al cântăreţului, "Invincible", a fost o dezamăgire atât pentru critici, cât şi pentru fani, în anul 2001. Însă documentarul "This Is It" şi coloana sonoră a acestuia, lansate în noiembrie 2009, au ajuns în fruntea box office-ului mondial.
Sony Music a declarat că piesa "Breaking News" a fost înregistrată în 2007, în reşedinţa din New Jersey a unui prieten al starului, şi că a fost "finalizat" abia recent. Începând de luni, piesa va fi disponibilă pentru a fi descărcată, pentru o săptămână, pe site-ul www.michaeljackson.com.

Celelalte piese de pe noul album au fost înregistrate în studiouri din Las Vegas şi din Los Angeles, reprezentând colaborări inedite ale megastarului cu alţi artişti. Cu puţin timp înainte de a muri, Michael Jackson înregistrase câteva piese cu artişti care se bucură de mare succes în perioada actuală, precum starul R&B Akon şi RedOne, compozitorul cântăreţei Lady Gaga.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro