Mergi la conţinutul principal

Un muncitor român a murit în Austria din cauza gripei porcine, potrivit presei austriece

Românul lucra din martie la o firmă de construcţii, potrivit portalului austriac. Muncitorul a anunţat miercurea trecută că se simte rău şi că nu se poate prezenta la serviciu, iar joi s-a internat apoi la spitalul "Kardinal Schwarzenberg" din Schwarzach, lângă Salzburg. Două zile mai târziu, sâmbătă, românul a murit.

Ca urmare a analizelor de laborator, ale căror rezultate au fost disponibile abia marţi, medicii au descoperit că românul era infectat cu virusul AH1N1.

Christoph König, reprzentantul autorităţilor medicale al landului Salzburg, a declarat că acest caz de îmbolnăvire a românului a fost cu totul neobişnuit. "Infecţia a evoluat foarte rapid şi a dus la creşterea vâscozităţii sângelui. Unele vase de sânge au fost astfel blocate, ceea ce a dus la dificultăţi respiratorii. Mai întâi i-au cedat plămânii, iar apoi inima", a explicat oficialul.

Românul este cel de-al doilea pacient care decedează din cauza gripei porcine în Austria. La 2 noiembrie a murit un copil de 11 ani, la Innsbruck. În Salzburg mai sunt în prezent alte două cazuri în stare critică, doi bărbaţi de 58, respectiv 41 de ani.

Rezultatele pozitive legate de infectarea cu AH1N1 a românului decedat vor fi supuse încă unui test de laborator pentru un rezultat cât mai sigur.

Reprezentanţii Ambasadei României în Austria au declarat pentru NewsIn că deocamdată nu poate fi confirmat în mod oficial că pacientul decedat avea cetăţenie română.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro