Mergi la conţinutul principal

Un muncitor a luat foc în timp ce suda pe o navă din Şantierul Naval

Un brăilean de 32 de ani, angajat ca sudor la una dintre firmele subcontractoare ale "Vard Brăila", a ajuns la spital după ce i-au luat hainele foc. Mai precis, este vorba despre Georgian Pisică, salariat al SC "Ralucont", având o vechime de 10 ani în meserie. Din primele cercetări făcute de inspectorii de muncă brăileni, incidentul s-a produs miercuri, 2 aprilie, în jurul orei 17.00, la una dintre navele aflate în construcţie pe platforma Şantierului Naval. Bărbatul suda într-un spaţiu îngust, când hainele i-au luat foc, iar vâlvătaia s-a extins rapid, provocându-i arsuri de gradul 2 şi 3 pe aproximativ 60% din suprafaţa corporală. Victima a fost preluată imediat cu o ambulanţă şi dusă la unitatea de primiri urgenţe a Spitalului Judeţean, unde a fost stabilizată şi i s-au acordat primele îngrijiri. Medicii brăileni au hotărât, totuşi, că se impune transferul brăileanului către spitalul de arşi din capitală, aşa că au solicitat ajutorul celor de la SMURD, care l-au transportat pe tânăr cu un elicopter. "Instituţia noastră a făcut primele cercetări la locul evenimentului şi, mai departe, de caz se va ocupa comisia internă a societăţii angajatoare, care ne va transmite concluziile, aşa cum prevede procedura în astfel de situaţii", ne-a declarat inspectorul şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila, Dumitru Văduva.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro