Mergi la conţinutul principal

Un mort si cinci raniti in urma unei explozii pe o autostrada din Germania

Un muncitor a fost ucis iar alti cinci au fost raniti dupa ce autoturismul in care se aflau a trecut peste un dispozitiv exploziv, montat pe o sosea in lucru, in sudul Germaniei, a anuntat, luni, politia, citata de Reuters.
Politistii nu sint deocamdata siguri dar cred ca dispozitivul era o bomba ramasa neexplodata din timpul celui de-al doilea Razboi Mondial.
Soseaua, aflata in landul Bavaria, a fost inchisa.
Pe teritoriul Germaniei exista inca sute de bombe ramase neexplodate din timpul celui de-al dfoilea Razboi Mondial.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro