Mergi la conţinutul principal

Un mort si 62 de raniti, intr-o busculada pe aeroportul din Colombo

O persoana a murit, iar alte 62 au fost ranite, joi, intr-o busculada generata de evacuarea unui avion apartinind companiei aeriene Saudi Arabian Airlines, de pe aeroportul din Colombo, in urma primirii unui mesaj de amenintare cu bomba, care s-a dovedit a fi o alarma falsa, transmite AFP.
Autoritatile aeroportuare, care au primit un apel anonim despre prezenta unei bombe la bordul avionului, au ordonat evacuarea aparatului, un Boeing 747-300, si au instaurat starea de alerta pe aeroportul international din Colombo.
In cursul evacuarii pasagerilor, oamenii au intrat in panica si s-au imbulzit spre usile aparatului.
Sase persoane grav ranite au fost transportate de urgenta la spitalul Negombo.
"O femeie a murit dupa ce a ajuns la spital", a declarat purtatorul de cuvint al spitalului.
Alti 57 de raniti au primit ingrijiri medicale in incinta aeroportului. Autoritatile au dovedit, in cele din urma, ca a fost vorba despre o alarma falsa.
"Am perchezitionat avionul, dar nu am gasit nimic", a declarat un responsabil al serviciului de securitate al aeroportului.
Autoritatile incearca in prezent sa depisteze cine este autorul apelului telefonic de amenintare.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro