Mergi la conţinutul principal

Un moment istoric tratat in batjocura

Un raport controversat. Este vorba despre raportul prezentat luni in plenul Parlamentului, de presedintele Romaniei, Traian Basescu, pe tema celor 45 de ani de comunism. Politicienii braileni au pareri diferite despre oportunitatea si obiectivitatea acestui document, iar unii cred ca ceea ce s-a petrecut luni, in forul legislativ, la prezentarea acestuia, a fost de-a dreptul scandalos. Iata insa opiniile celor cu care am discutat:

* Alin Teodorescu, deputat PSD: "Atmosfera de luni a fost una normala pentru un parlament democrat. Aia e o sala in care parlamentarii pot face ce vor. Nu a fost nimic interesant sau special. Pur si simplu parlamentarii PRM au intrat in razboi cu cei din loje si atit. Nimic iesit din comun".
Restul colegilor parlamentari, cu exceptia deputatului PRM Daniela Buruiana, condamna scandalul de luni si considera ca asa ceva nu trebuie sa se intimple niciodata intr-o astfel de institutie.
* Senatorul liberal Dan Sabau: "Ce s-a intimplat luni a fost expresia unui act iesit din limitele comportamentului de parlamentari sau de academicieni sau, pur si simplu, a bunului simt. Condamnarea comunismului trebuia sa se intimple, dar modul in care s-au comportat cei din PRM a fost cel al unor pseudo-nostalgici care au trait bine si atunci si traiesc si acum. A fost sub orice critica ce s-a intimplat. Ne-au facut pe toti de ris, nu numai in tara, dar si pe plan international".
* Mihai Tudose, deputat PSD - "Raportul acesta putea fi facut de institutia din subordinea prezidentiala ca un referat al unui numar de zece baieti, dat pe piata ca atare, le dadea cineva note, da sau nu, dar nu, el trebuia citit in parlament. Circ. Cu piinea e mai greu, dar cu circul stam bine. Mai mult, PSD-ul a inceput sa creasca in sondaje, si aveam nevoie, ca, prin numele care sint date acolo, sa lovim in adversarii politici. Unul dintre stramosii genetici ai lui Bogdan Olteanu a fost pionier - pac! in raport. Sint si citiva exponenti ai PSD-ului, pac! in raport. Deci, cine este continuatorul PCR-ului? In rest, curati si spalati, evident, PD-ul si presedintele tarii. Un fals, efectiv e un fals. Si in loc sa muncim in Parlament, sa votam bugetul, blocam o zi cu prezentarea acestui raport. Treaba asta cu 600 de pagini despre 60 de ani de comunism, iertati-ma, dar nu e in regula. Sint istorici, am vorbit cu oameni de profesie, si mi-au spus ca e o treaba de durata, ca discutam 50 de ani despre ce si cum s-a intimplat. Nimeni nu este vesel ca am fost comunisti. Observati ca nu avem acum Partid Comunist in Romania, nu a iesit nimeni sa spuna “domnule, comunismul a fost bun!”. Se spune acolo ca au murit oameni la canal. Bun, dupa '89 au murit oameni de foame, si nu s-a facut nici un canal. Dar ala nu e un mod de manifestare. Trebuie sa ne manifestam in conditii normale, nu ca pe stadion. Nu s-a intimplat ce trebuia sa se intimple la un vot. A fost ca pe stadion".
* Senatorul Aurel Simionescu (PSD): "Ce s-a intimplat nu e un lucru normal pentru o institutie democratica. Sintem intr-o zona in care nu ar trebui sa fie asa ceva. Avem puncte de vedere diferite, dar nu trebuie sa ne exprimam asa. Situatia a iesit de sub control. Nu sintem de acord cu asa ceva".
* Deputatul liberal Gabriel Sandu: "Mi se pare inadmisibil ce s-a intimplat. Corneliu Vadim Tudor are o grava problema de comportament. Daca in calitate de presedinte de partid se poate comporta cum doreste, in calitate de vicepresedinte al Senatului nu poate face asa ceva. Trebuie sa ne ceara scuze ca ne-a jignit pe toti".
* Deputatul PD Horia Vasioiu: "Presedintele Basescu a facut ce trebuia sa faca. Raportul a fost succint si la obiect. Ce au facut cei din PRM a fost o golanie politica. Si toate s-au intimplat in parlamentul unei tari care va intra in UE. O sa ne confunde lumea cu un parlament din lumea a treia daca mai continuam asa".
* Deputatul PRM Daniela Buruiana: "Presedintele Basescu a primit ce merita. A cautat-o cu luminarea. Tocmai el sa vorbeasca, care a fost si comunist si securist? I-am dat ce a meritat!"
* Gheorghi Obreja, presedinte PC Braila - "Daca tot au avut de gind sa condamne comunismul, trebuia sa o faca atunci, imediat dupa Revolutie, nu s-o faca acum, dupa 20 de ani. Atunci era probabil mult mai simplu si ar fi fost o analiza mai corecta. Acum, dupa atitia ani, ne apucam sa condamnam comunismul. Pentru mine, acest raport nu are nici o importanta. Acum poate ca sint si alte interese, si sigur sint alte interese".

Sa le fie rusine!

Gheorghe Chiru, presedinte PNTCD Braila

Cu regretul ca sintem obligati in preajma Craciunului de a pune etichete, noi cei din PNTCD Braila (si nu numai noi), ne simtim lezati, jigniti, batjocoriti de cei care ieri au facut posibil ca la un moment solemn istoric ce se petrecea in Parlamentul Romaniei, sa asistam la momente penibile, generate de Partidul Romania Mare, cu concursul presedintelui Senatului, Nicolae Vacaroiu.
In acest sens, in calitatea pe care o am de presedinte al Organizatiei judetene a PNTCD, partid care a fost tinta principala a ororilor comuniste, ma vad nevoit sa le transmit PRM-ului si celor din PSD, care l-au sustinut pe Nicolae Vacaroiu: sa le fie rusine! Sa le fie rusine ca se fac partasii unui regim ce a distrus elita culturala romana, care a asasinat in inchisori sute de mii de romani si care transformase Romania intr-un cobai pe care s-au facut experimente incredibile, de neimaginat!
Luni a fost momentul in care unii puteau, prin tacere, sa-si asume trecutul, iar altii, sa se dezica de el. Nu a fost asa.
Cei care au fost trompeta satrapilor comunisti au iesit la rampa. Mascariciul national Corneliu Vadim Tudor, cel pe care colegii de generatie il califica drept obedient familiei Ceausescu si il blameaza totodata, a facut de ris o natiune care intr-un fel sau altul astepta un deznodamint: asumarea si totodata, iertarea trecutului cenusiu al celor 45 de ani de comunism si in acelasi timp finalizarea sansei pe care ne-au acordat-o tarile europene de a ne reabilita, primindu-ne in rindul lor. Ce putea fi mai bine?
Tot acolo, in Parlament, esalonul doi din PCR, continuatorul partidului comunist, in speta presedintele Senatului, a fost dezagreabil, facind front comun cu PRM, in care, spre dezamagirea si dispretul general al cetatenilor judetului Braila, se afla deputatul Daniela Buruiana, o femeie fara nici cel mai elementar bun simt, care si-a pus, la propriu, poalele in cap.
Mi-e jena ca aceasta Buruiana ma reprezinta in Parlamentul Romaniei.
Inca o data, cu toate ca este ajun de Craciun, le spun celor care ne-au facut ieri mai mult ca niciodata de risul lumii: Sa le fie rusine!

N.R. Precizam ca liderul PNTCD Braila, Gheorghe Chiru a fost singurul politician care din proprie initiativa a transmis redactiei noastre un punct de vedere pe aceasta tema.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro