Eu pot să înţeleg că unora nu le-a plăcut şcoala, că au fost mai mult genul de spărgători de seminţe, când ar fi trebuit să fie la cursuri. Dar nu pot să înghit tupeul acestor loaze, care nici măcar un strop de ruşine nu mai au. De pildă, să luăm examenul de definitivat. Păi, dacă ştii că nu ai învăţat, că eşti prost, de ce te mai duci la examen? Speri că o să ai baftă să îţi pice singurul subiect cu care cât de cât mai eşti familiarizat, astfel încât să scoţi o notă mai de Doamne-ajută?
Vă daţi seama că jurnaliştii, opinia publică în general, stau cu ochii ca pe butelie pe rezultatele examenelor susţinute de profesori. Şi asta pentru că aceste rezultate ne spun cam cât de bine e pregătită pepiniera de cadre didactice. Dacă se înregistrează note mici, ca vai de mama lor, înseamnă că e jale, că toate secăturile vor să ajungă la catedră.
Anul acesta, în 2017, la examenul de definitivat din Brăila, notele au fost onorabile, aş zice. Evident, a existat şi cineva care a luat „cea mai mică notă”, şi anume 2,55. Surpriza pe care eu, unul, am avut-o a fost aceea că nota cea mai mică a fost înregistrată, la Educaţie muzicală. Aşadar, nu la Matematică, nu la Chimie, ci la Educaţie muzicală. Cum ar veni, ca să fac o glumă de Urzica, candidatul cu pricina s-a dovedit a fi un băiat sau o fată fără educaţie... muzicală (da, cu puncte de suspensie, ca la Urzica).
Stau şi mă întreb însă ce şcoală muzicală o fi absolvit? O fi făcut vreo şcoală de frizeri care cântă în baie? Habar n-am, însă mi-e destul de clar că e cam manelist(ă) de felul lui(ei). Când nu reuşeşti să iei decât nota 2 şi-un pic la Educaţie muzicală, înseamnă că matale eşti, de fapt, specialist(ă) în opera lui Guţă. Sau a lui Salam, nu contează. Ce educaţie muzicală ar putea să dea un astfel de cadru didactic elevilor, când persoana (cel puţin la acest moment) e la fel de cultă în cap ca Ogică sau ca Bahmuţeanca. (Florin Salam Alaikum)
