Mergi la conţinutul principal

Un ialomiţean a furat bani şi bunuri din 10 case

Timp de 6 luni, localnicii din comuna Roşiori au stat cu frica în sân din cauza unui ialomiţean care se obişnuise să le intre în case şi să fure. Hoţul a reuşit să dea iama în 10 locuinţe, însă a ajuns la arest.
Pe 9 decembrie 2015, Parchetul de pe lângă Judecătoria Însurăţei a definitivat cercetările şi a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Gigel Dorin Radu, domiciliat în comuna Traian, judeţul Ialomiţa. Acesta este cercetat pentru 10 infracţiuni de furt calificat şi trei de tentativă la furt calificat. În ziua de 10 noiembrie, inculpatul a fost prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă, iar judecătorii au dispus arestul pentru 30 de zile. Măsura arestării a fost apoi prelungită.
Potrivit procurorilor, în perioada 17 mai - 30 octombrie 2015, inculpatul Gigel Radu a pătruns, pe timp de noapte, prin escaladare şi efracţie, în locuinţele a 10 persoane, toate având domiciliul în comuna brăileană Roşiori. Ialomiţeanul a sustras bunuri şi bani în valoarea totală de 17.200 lei. El a încercat să mai dea lovitura la alte trei case, însă nu a avut sorţi de izbândă.
Ialomiţeanul este "client" al anchetatorilor, în martie 2015, el fiind trimis în judecată într-un alt dosar, de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia, tot pentru infracţiuni de tentativă la furt calificat. După trimiterea în judecată, dosarul a ajuns la Judecătoria Însurăţei, care va decide pedeapsa pentru individul devenit specialist în furturile din locuinţe.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro