Mergi la conţinutul principal

Un gălăţean cu permisul anulat, prins pe B-dul Dorobanţilor

este vorba despre un şofer de 33 de ani, care a fost oprit din drum de poliţiştii brăileni • pe numele lui a fost întocmit dosar penal • în plasa poliţiştilor a picat şi un motociclist, care conducea tot fără permis

 

La data de 24 aprilie, în jurul orei 08.50, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier l-au depistat pe un gălăţean, de 33 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul Dorobanţilor, având permisul de conducere anulat. În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările faţă de cel depistat.

În aceeaşi zi, la ora 21.00, poliţişti din cadrul Biroului Ordine Publică l-au depistat în trafic pe un bărbat, în vârstă de 40 ani, din Brăila, în timp ce conducea o motocicletă  pe raza municipiului, aceasta fiind neînmatriculată. În plus, brăileanul avea şi dreptul de a conduce suspendat. S-a ales şi el cu dosar penal

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro