Mergi la conţinutul principal

Un fost ministru din România a adormit în timp ce era audiat la Poliţie

Băi, adevărul e că Poliţia a greşit. Păi, nu poţi, frate, să chemi la audieri un tip de bani bata, proaspăt venit de la Mamaia după vacanţa de 1 Mai, acolo unde omu’ a tras din greu. Dar chiar nu mai sunt respectate deloc drepturile “consumatorului” în ţara asta?

Ilan Laufer a adormit la poliţie, acolo unde fusese chemat, în data de 2 mai 2019, pentru a da declaraţii în dosarul de evaziune fiscală în care este implicată fosta soţie a miliardarului Dan Adamescu.

Concret, Ilan Laufer este bănuit pentru complicitate la gestiune frauduloasă şi evaziune fiscală, în dosarul în care Carmen Adamescu e acuzată de delapidarea Unirea Shopping Center.

Anchetatorii susţin că Ilan Laufer ar fi sprijinit-o pe Carmen Adamescu în administrarea bunurilor Unirea Shopping Center, producând pagube companiei de peste 5.800.000 de euro.

La audierile de la Poliţie, Ilan Laufer, care a deţinut postul de ministru pentru mediul de afaceri, în Guvernul PSD-ALDE, a adormit, fiind obosit după vacanţa de Paşte şi 1 Mai.

Staţi, că Ilan Laufer nu a adormit după vreo anchetă maraton, cu lampa în ochi, ca pe timpul Securităţii.

Nu, a fost vorba doar de nişte audieri în care Ilan Laufer trebuia să dea o declaraţie.

Problema a fost că până să apuce să scrie declaraţia, fostul ministru Laufer a adormit. Acuma, una din două: ori sticlele alea scumpe de şampanie din cluburi şi-au făcut efectul, ori Ilan Lafer a găsit o metodă originală pentru a fenta ancheta poliţiei, făcându-se doborât de somn. (Somnul Raţiunii Naşte Monştri)

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro