Mergi la conţinutul principal

Un fost consul onorific al României în Italia a fost arestat pentru posesie de droguri


Vincenzo Germano, fost consul onorific al României la Bari, a fost arestat sâmbătă pentru posesie de droguri, la domiciliul său fiind găsite în timpul unei percheziţii 200 de grame de cocaină de cea mai bună calitate şi 100 de grame de substanţă utilă pentru diluare, relatează presa din Peninsulă.

Purtătorul de cuvânt al MAE, Alin Şerbănescu a declarat, la solicitarea NewsIn, că Vincenzo Germano şi-a încetat calitatea de consul onorific al României la Bari în urmă cu trei ani şi jumătate, iar autorităţile italiene au fost înştiinţate la vremea respectivă despre această situaţie.
Presa italiană a relatat iniţial că Germano este consul onorific al României, dar MAE, prin Ambasada României la Roma, a făcut precizările necesare, iar agenţia ANSA, de pildă, a revenit cu o nouă versiune a ştirii, în care se spune, corect, că Vincenzo Germano este fost consul onorific al României la Bari.

Vincenzo Germano, în vârstă de 43 de ani, fără antecedente penale, a declarat că deţinea stupefiantele pentru uz personal, dar în acelaşi timp a recunoscut că le distribuia unui cerc restrâns de apropiaţi, negând însă că ar avea legătură cu criminalitatea organizată.
El a fost prins în urma operaţiunii "Bari bene", o acţiune a poliţiei care vizează limitarea creşterii consumului de droguri specifică perioadei sărbătorilor de iarnă.
Vincenzo Germano, descendent al unei familii bogate din regiunea Bari, este director general al companiei Ferrovie del Gargano, precum şi membru în consiliul de administraţie al Băncii Populare din Bari.
Prin decret prezidenţial, România i-a acordat lui Vincenzo Germano, în 17 noiembrie 2000, Ordinul naţional Pentru Merit în grad de Cavaler ca "recunoaştere a meritelor avute în promovarea unor fructuoase relaţii economice, culturale şi politice între Italia şi România".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro