Mergi la conţinutul principal

Un dizident numit "Legea Lustraţiei"

* în ceea ce o priveşte pe Diana Tuşa, deputat PNL de Brăila, aceasta e de părere că principala problemă a Legii Lustraţiei o reprezintă faptul că a fost "mutilată"

Intens hulită de reprezentanţii fostei elite comuniste şi etichetată, cu furie şi cinism, de Ion Iliescu, boss-ul social-democraţiei româneşti, drept o "prostie", o "lege de tip ceauşist", Legea Lustraţiei a revenit din nou pe agenda politică românească, după o perioadă de "îngheţ" de aproape 5 ani. Legea a fost iniţiată în 2005 de parlamentarii PNL, iar la ora actuală, actul normativ care interzice accesul foştilor membri ai burgheziei roşii la funcţii publice mai aşteaptă doar votul plenului Camerei Deputaţilor pentru a fi adoptată. După cum era de aşteptat, poziţia cea mai critică faţă de această lege a fost cea a PSD-ului, deoarece, conform propriilor estimări, lustraţia va avea un impact masiv asupra social-democraţilor, în sensul că aceştia vor pierde 30%-40% dintre consilierii locali.

"În principiu, consider că e tardivă legea"

Vizavi de Legea Lustraţiei, i-am contactat în cursul zilei de ieri pe câţiva dintre parlamentarii brăileni, pentru a afla opinia acestora, şi anume dacă actul normativ poate fi considerat drept unul tardiv sau dacă efectele lui imediate, în caz că va fi adoptat, vor duce la crearea unei stări destabilizatoare în mediul politic românesc ori, din contră, la profilarea unui orizont de integritate şi responsabilitate civică.
Ion Rotaru, senator PSD de Brăila, e de părere că, în principiu, dincolo de aspectul moral, adoptarea Legii Lustraţiei este una tardivă.
El consideră că în contextul actualelor frământări economice poate juca rolul unei fumigene. "În principiu, consider că e tardivă legea. Nu ştiu dacă se pot face prea multe comentarii aici. După părerea mea, cred că este un motiv suplimentar pentru a crea tensiuni şi de-a abate atenţia opiniei publice de la adevăratele frământări actuale ale României. La ora asta, legea poate să fie o fumigenă. Oricum, totul e discutabil, deoarece nu ştiu ce ar mai putea rezolva Legea Lustraţiei după 20 de ani", a explicat senatorul brăilean.

"E un nene rău"

La capitolul tardivitate a subscris şi deputatul social-democrat Mihai Tudose. Din scurta lui declaraţie reiese faptul că doar electoratul ar trebui să fie singurul catalizator moral ce poate taxa rădăcinile ideologice ale unui politician. "Eu îmi pun următoarea problemă. De fapt, aş face o departajare între cei numiţi şi cei aleşi. Deci, cel care a lucrat «acolo» (Securitate, PCR, sistemul judiciar comunist - n.r.) e rău. E un «nene» rău. Hai să presupunem, prin absurd, că am fi toţi vinovaţi. Legea are două categorii: numiţii şi aleşii. În ceea ce priveşte un tip care este ales, începând de la preşedinte şi până la ultimul consilier din ultimul sat, lumea, de obicei, când alege, ştie ce alege. Dacă lumea îl votează, atunci nu mi se mai pare normal acest tip de interdicţie morală. Dacă a fost în categoria răului, atunci hai să vedem dacă lumea acceptă chestia asta, dacă îl votează şi cu bune şi cu rele", ne-a declarat Tudose, precizând, în spiritul corectitudinii politice că el, personal, atunci când este adusă în discuţie o ideologie totalitară, nu condamnă doctrina, ci crimele săvârşite în numele doctrinei: "Eu nu condamn doctrina. Nu condamn, de exemplu, naţionalismul, dacă în numele naţionalismului dai cuiva în cap".

Lege "mutilată"

În ceea ce o priveşte pe Diana Tuşa, deputat PNL de Brăila, aceasta e de părere că principala problemă a Legii Lustraţiei nu o reprezintă faptul că ar fi una expirată, ci că şi-a pierdut forma iniţială din 2005, că a fost "mutilată".
"În ceea ce priveşte legea, cum a fost depusă ea iniţial, a fost «mutilată». Ce-i drept, ea vine un pic cam târziu. Una era s-o avem acum 20 de ani şi alta este s-o avem acum, când curăţenia, în ce priveşte vechea generaţie de politicieni, s-a făcut de la sine, adică biologic", a explicat Tuşa.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro