Mergi la conţinutul principal

"Un cuplu de români amărâţi vorbitori de polonă"

La finalul zilei de miercuri, în cadrul festivalului "Zile şi nopţi de teatru european la Brăila" a avut loc spectacolul "Un cuplu de români amărâţi vorbitori de polonă" de Dorota Masowska, pus în scenă de Theodor Cristian Popescu. Sălii Studio i-a fost schimbată configuraţia, astfel că spectatorii au fost şi mai aproape de actori. Textul a vizat societatea actuală, criza în care se află tinerii care nici atunci când au copii nu înţeleg că trebuie să-şi asume răspunderea pentru viaţa lor şi a celor mici, tineri care nu înţeleg că drogurile sunt doar o pistă falsă, un drum închis, de unde tânăra femeie nu a găsit ieşirea decât prin moarte. Montarea lui Theodor Cristian Popescu pune la încercare imaginaţia spectatorilor, rezistenţa lor la vulgaritate, însă vizionarea nu a fost greoaie din acest motiv, ci pentru că piesa are foarte mult text, care era prezentat în ungureşte, iar cine urmărea titrarea nu mai putea urmări jocul foarte bun al actorilor (şi din cauza apropierii de actori). Un spectacol care a pierdut mult pentru că nu a fost jucat în limba română. În planul al doilea al spectacolului, referirile la degringolada societăţii contemporane aveau ca reper societatea românească, românii, prezentaţi într-o lumină deloc favorabilă. Cu toate acestea, regizorul a găsit o soluţie de "exorcizare" a răului românesc şi a celui general, prin aducerea unei trupe de căluşari în final. Ideea este genială şi pledează pentru românitate mai mult decât ar fi făcut-o orice fel de text. Din distribuţie au făcut parte actori ai trupei "Tompa Miklos" de la Teatrul Naţional din Târgu Mureş: Dorottya Nagy, Orsolya Moldovan, Botond Benedek, Csaba Laszlo, Gabor Tollas. Trupa de căluşari face parte din Ansamblul artistic Mureşul. Decorul şi costumele au fost create de Judith Dobre Kothay, muzica originală îi aparţine lui Vlaicu Golcea, iar light-design-ul a fost realizat de Lucian Moga. Asistent de regie a fost Erzsebet Sugo, asistent sound design Pascu Uţu, iar regia tehnică o realizează Gyorgy Vajda.

"Miriam W" de Radu Afrim

Astăzi, în cadrul festivalului, de la ora 18.00 în sala Mare se joacă spectacolul lui Radu Afrim, "Miriam W", iar de la ora 20.00, la casa Tineretului este programat spectacolul "Autobuzul" al teatrului din Shumen, Bulgaria. De la ora 21.00, în sala Studio se va juca "Eu te iubesc, eu te omor", un spectacol de Tudor Tăbăcaru de la Teatrul din Piatra Neamţ. Seara se va încheia cu recitalul Corneliei Buzoianu şi al Lilianei Chiriţă, în sala din holul Monumental, la ora 22.00.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro