Mergi la conţinutul principal

Un cioban i-a taiat gitul unui localnic si a bagat alti doi in spital

Joi seara, o cearta intre doi localnici din satul Mihai Bravu a lasat in urma un mort si doi raniti, ambii internati in Spital pentru ingrijiri medicale, dintre care unul la Terapie Intensiva. Totul a pornit de la o discutie intre doi sateni, in care acestia si-au reprosat reciproc diverse lucruri. De la cearta pina la crima a mai fost un singur pas, cei doi localnici, insotiti de cite o alta persoana, luindu-se la bataie in fata barului in care au inceput cearta.
In discutia avuta in incinta unitatii, Ilie Braila i-a reprosat lui Anton Oancea ca acesta i-a furat porumb din curte si ca l-a amenintat ca-i va viola fata. La rindul sau, Oancea i-a reprosat lui Ilie ca nu i-a platit salariul pe vremea cind lucra ca cioban la stina sa. Dupa ce au consumat bauturi alcoolice si si-au facut curaj, cei doi au iesit din bar, fiecare insotit de cite o alta persoana si s-au luat la bataie. Ilie Braila era insotit de Ene Vestineanu si cei doi nu erau inarmati, iar Oancea Anton era cu fratele sau, Teodor, primul avind un cutit, iar al doilea, o bita. "Oancea a scos cutitul si dintr-o lovitura i-a taiat jugulara lui Ilie, moment in care Vestineanu si-a strigat fratele, patronul barului in care a inceput scandalul. Ilie Braila a mai reusit sa faca citiva pasi, mergind aproximativ 20 de metri si apoi a cazut. In urma altercatiei, ambii frati Vestineanu au ajuns la spital. Din primele cercetari a reiesit ca Ilie si Oancea s-au certat de mai multe ori, din aceleasi motive: unul ca nu i-a platit salariul si celalalt ca i-a furat porumb si ca l-a amenintat ca-i va viola fata. Politistii si procurorul criminalist au facut cercetari toata noaptea, astazi (n.r. - ieri) gasind si cele doua arme, cutitul si bita. Dosarul va fi instrumentat de Parchet, care va decide si o eventuala propunere de arestare a celor doi frati Anton", ne-a precizat comisar sef Ionel Decu, adjunctul sefului Inspectoratului de Politie al Judetului Braila.

Victima s-a asfixiat cu singe

Trupul lui Ilie Braila a fost transportat la Serviciul de Medicina Legala pentru efectuarea necropsiei si stabilirea cauzei decesului. "Moartea a fost violenta si s-a datorat asfixiei cu singe aspirat in caile respiratorii, provenit dintr-o plaga injughiata latero-cervicala stinga, penetranta in laringe si cu interesarea partiala a aortei carotide stingi", ne-a precizat dr. Gina Ilie, seful Serviciului de Medicina Legala Braila.
In ceea ceea ce-i priveste pe cei doi frati, in urma investigatiilor medicale s-a stabilit ca Ene Vestineanu prezinta multiple leziuni cranio-cerebrale si toracice, fiind internat in sectia ATI (Terapie Intensiva) a Spitalului Judetean de Urgenta Braila, iar fratele sau, Gheorghe, o plaga abdominala si este la salon.
Echipa de cercetare formata din politisti, sub indrumarea procurorului criminalist, a dat dovada de maxima operativitate in administrarea tuturor probelor, atit in acuzare, cit si in aparare, astfel incit suspectul sa poata fi prezentat in termen util instantei de judecata, cu propunere de arestare preventiva. Oancea Anton a fost retinut pentru savirsirea infractiunilor de omor calificat, tentativa la omor calificat si lovire sau alte violente. "In seara zilei de 16 noiembrie, aflindu-se sub influenta bauturilor alcoolice si fiind provocat, intr-un bar din localitate, de Braila Ilie si Vestineanu Ene, Anton Oancea i-a lovit pe acestia cu un cutit. Leziunile produse primei persoane au condus la rezultatul letal, la moarte, iar celei de-a doua leziunile i-au pus in primejdie viata. A mai fost lovita cu cutitul si o a treia victima, Vestineanu George, care necesita 8-10 zile ingrijiri medicale. Autorul a fost retinut si urmeaza sa fie prezentat Tribunalului Braila, cu propunere de arestare preventiva. Teodor Anton este cercetat in stare de libertate pentru ca l-a lovit cu o coada de lopata, in cap, pe Ene Vestineanu, dar leziunea a fost de mica intensitate", ne-a precizat Fanel Mihalcea, prim-procurorul Parchetului de pe linga Tribunalul Braila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro