Mergi la conţinutul principal

Un bucureştean a furat portofelele unor femei din Brăila

poliţiştii l-au depistat pe bărbatul care a comis două fapte, în decembrie şi ianuarie, una dintre femei fiind în microbuz şi alta la cumpărături

 

Zilele trecute, poliţişti din cadrul Biroului Investigaţii Criminale l-au depistat  pe un bărbat, în vârstă de 45 ani, din Bucureşti, bănuit de comiterea unor furturi din buzunare în mijloacele de transport în comun.

În ziua 5 ianuarie, bărbatul a sustras portofelul unei femei, în vârstă de 51 de ani, din Brăila, în timp ce călătorea cu un microbuz. La data de 4 decembrie 2017, acesta a furat portofelul unei alte brăilence, în vârstă de 72 de ani, în timp ce se afla la cumpărături.

În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro