Mergi la conţinutul principal

Un brăilean urmărit la nivel internaţional s-a predat la Poliţie

este vorba despre un tânăr de 29 de ani, pe numele căruia era emis un mandat european de arestare, pentru mai multe furturi comise în Belgia • totuşi, faţă de acesta, instanţa a dispus măsura controlului judiciar, nu a arestului

 

Acuzat de furturi în Belgia şi dat în urmărire internaţională, un brăilean a decis să vină singur la Poliţie. La data de 6 martie, în jurul orei 10.00, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila s-a prezentat un tânăr în vârstă de 29 de ani, din Brăila. Pe numele lui fusese emis mandat european de arestare de către autorităţile belgiene. În fapt, în anul 2017, bărbatul ar fi comis mai multe infracţiuni de furt pe raza Belgiei.

Tânărul  a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, care a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore, fiind încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi. El a fost dus în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Judecătorii Curţii de Apel Galaţi au dispus faţă de persoana în cauză, Stănel M., măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 30 de zile, cu începere de la 6 martie, până la 4 aprilie, după cum se arată pe site-ul instanţei. Pe durata măsurii preventive a controlului judiciar, persoana solicitată trebuie să respecte unele obligaţii. Judecătorii au atras atenţia tânărului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar va fi înlocuită cu o măsură preventivă mai gravă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro