Mergi la conţinutul principal

Un brăilean şi-a găsit sfârşitul sub roţile trenului

Un bărbat din Brăila, în vârstă de 47 de ani, şi-a pus capăt zilelor sărind în faţa unui tren, în zona Lacu Dulce. Incidentul s-a petrecut în ziua de 20 iunie, în jurul orei 16.00, când Costel C. a sărit din vegetaţia de pe lângă calea ferată, la circa 30 de metri în faţa trenului de marfă 39571, conducătorul garniturii nemaiputând să evite impactul. Poliţiştii de la Postul de Poliţie Transporturi Feroviare (TF) Brăila au fost sesizaţi telefonic de un angajat al Staţiei CF Brăila şi s-au deplasat imediat la faţa locului. Echipa operativă a efectuat cercetări şi a reuşit să-l identifice pe sinucigaş, care avea actele de identitate asupra sa în momentul producerii accidentului. Se pare că bărbatul a fost răpus de greutăţile de zi cu zi ale vieţii, fiind divorţat de ceva timp şi având datorii mari. Toate acestea l-au împins spre băutură şi, într-un final, l-au făcut să îşi pună capăt zilelor. "La locul accidetului a sosit un echipaj al Ambulanţei, care însă nu a mai putut face nimic pentru brăileanul care era deja mort. Victima accidentului feroviar a fost găsită între şine, având multiple fracturi închise şi deschise, traumatism cranian sever, leziuni incompatibile cu viaţa", a precizat Silviu Radu, managerul SAJ Brăila. Cadavrul bărbatului a fost ridicat şi transportat la Serviciul de Medicină Legală Brăila în vederea efectuării necropsiei. Cercetările sunt continuate de lucrătorii din cadrul Postului de Poliţie TF Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro