Mergi la conţinutul principal

Un administrator, patru asociaţii păgubite, patru dosare penale

• procurorii brăileni l-au trimis în judecată, pentru a patra oară, pe Răducan Grigore, de 60 de ani, fost administrator, condamnat, deja, pentru prejudicii de zeci de mii de lei aduse locatarilor din Vidin • Grigore a recunoscut acuzaţiile, însă a precizat că nu are de unde să achite prejudiciul

 

Condamnat, deja, pentru o pagubă record de 90.000 lei adusă Asociaţiei de Proprietari nr. 259 Vidin, Răducan Grigore, în vârstă de 60 de ani, fost administrator de bloc, a fost dat pe mâna judecătorilor, pentru un prejudiciu de peste 15.232 lei pricinuit, de data aceasta, AP nr. 21 Brăila. Grigore a recunoscut acuzaţiile care i s-au adus şi chiar s-a arătat dispus să acopere paguba produsă, însă nu are niciun venit, în prezent locuind la ţară, în comuna Movila Miresii.

Plângerea penală îndreptată împotriva lui Răducan Grigore a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila la data de 20 martie 2015. Reprezentanţii Asociaţiei de Proprietari nr. 21 Brăila (blocul ISCIP de pe strada Eroilor, cartierul Vidin) reclamau faptul că fostul administrator şi-a însuşit din încasări şi a produs o pagubă de peste 26.000 lei, prin “gestionarea defectuoasă a fondurilor băneşti”.

Răducan Grigore a îndeplinit funcţia de administrator, casier şi contabil al AP nr. 21 Vidin în perioada 1 ianuarie 2013 - 30 martie 2015. În anul 2015, precizează anchetatorii, în urma somaţiilor SC Compania de Utilităţi Publice Dunărea SA Brăila, de sistare a furnizării apei potabile, proprietarii, care erau, culmea, cu plata cotelor de întreţinere la zi, au efectuat mai multe verificări, constatând faptul că fostul administrator, Răducan Grigore, nu achitase facturile furnizorului, deşi încasa bani de la locatari.

Când l-au contactat pe Grigore, acesta le-a explicat că este “o greşeală de la furnizori”, asigurându-i pe proprietari că va merge personal la CUP Dunărea ca să rezolve situaţia. Dar acest lucru nu s-a întâmplat. Audiat pe parcursul urmăririi penale, mai precis pe data de 8 august 2016, Răducan Grigore a declarat că nu şi-a însuşit bani din gestiunea Asociaţiei de Proprietari nr. 21. El a afirmat că efectua diverse reparaţii la subsolul blocului şi că plătea şi un instalator. Ulterior, în februarie 2017, după ce i-a fost pus în faţă un exemplar al expertizei contabile, Grigore a recunoscut că a sustras diverse sume de bani din gestiune, fără a putea preciza cât anume.

La ora actuală, fostul administrator nu deţine bunuri mobile sau imobile declarate spre impozitare, astfel că AP nr 21 nu mai are de unde să-şi recupereze prejudiciul de 15.232 lei, stabilit în urma expertizei contabile efectuate. Cazul se află acum pe rolul instanţei de judecată.  

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro