Mergi la conţinutul principal

Un şofer din Dolj a ajuns până la Brăila, deşi nu avea permis

un bărbat de 50 de ani a fost prins în timp ce conducea autoturismul pe DN 22B (Dig Brăila - Galaţi) • poliţiştii au constatat că acesta avea permisul suspendat

 

De loc din judeţul Dolj, un şofer a ajuns până la Brăila cu autoturismul, fără a avea permis de conducere. Poliţiştii brăileni i-au ieşit în cale.

Miercuri, în jurul orei 18.30, poliţiştii din cadrul Biroului Ordine Publică l-au oprit în trafic, pe DN 22B (dig Brăila - Galaţi), pe un bărbat de 50 de ani, din judeţul Dolj. “Acesta conducea o maşină, deşi avea permisul de conducere suspendat. În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul având acest drept suspendat”, a precizat insp. Laura Belciugan, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro