Am văzut relatările colegilor din presă cu privire la cozile imense care se fac la buletine şi paşapoarte, inclusiv în Brăila, în lunile iulie şi august. Şi am simţit aşa, un ton împăciuitor din partea jurnaliştilor, ba chiar şi a opiniei publice, că “ce vrei, dom’le, fac şi ei ce pot”. Ei, adică lucrătorii de la buletine şi paşapoarte, la care trebuie să îi adăugăm pe reprezentanţii Guvernului (şefii lucrătorilor de la ghişee), singurii în măsură să gestioneze criza.
Abordarea asta cu capul plecat în faţa unei clare disfuncţionalităţi a statului nu mi se pare deloc una productivă. Nu zice nimeni să dăm cu pietre în autorităţi, la prima greşeală pe care o fac, însă cozile la paşapoarte se formează din 2007 încoace, de când România a intrat în UE. În 10 ani de zile, autorităţile locale (centrale) nu au fost în stare să creeze condiţii civilizate cetăţenilor români care vin în fiecare iulie şi august în ţară ca să îşi reînnoiescă actele pentru ei sau pentru copiii lor. Oamenii sunt batjocoriţi şi umiliţi, de 10 ani încoace, inclusiv la Brăila, iar noi toţi pare că ne-am obişnuit cumva cu situaţia asta anormală. Nu mai luăm atitudine, nu mai punem presiune pe autorităţi, ci acceptăm totul ca pe o fatalitate, ca pe o lovitură a destinului.
Nu, aici nu este vorba de destin, ci de nepriceperea autorităţilor. Când sute de oameni stau la coadă ca să îşi facă un amărât de act, însemnă că tu, ca stat român, ai o problemă. Şi ai o problemă pentru că ştii să colectezi taxe şi impozite de la cetăţeni, dar nu eşti în stare să le administrezi corect banii. Îţi baţi joc atât de oameni, cât şi de banii oamenilor. Sunt părinţi care şi-au stricat concediul tot stând la coadă la paşapoarte pentru a le face acte copiilor, ca să îi poată lua cu ei în străinătate. Nu interesează pe nimeni că oamenii aceştia şi-au petrecut, de fapt, concediul stând la coadă la paşapoarte. Sunt cetăţeni români, care au câţiva ani trăiţi (munciţi) în Occident şi care aproape că uitaseră cum e să fii umilit de autorităţi. Uiataseră ei, dar iată că statul român nu uită şi nu îi iartă: cum îi prinde în ţară, cum îi pune să stea cu zilele la coadă. (CoAda MARINESCU)
