Mergi la conţinutul principal

Ultimele scadenţe fiscale din an

Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Brăila reaminteşte contribuabililor că în această ultimă lună din 2009 sunt câteva scadenţe importante la capitolul obligaţii fiscale. Astfel, în data de 15 decembrie contribuabilii care realizează venituri din activităţi independente, din cedarea folosinţei bunurilor, cu excepţia veniturilor din arendare, precum şi venituri din activităţi agricole sunt obligaţi să efectueze plăţi anticipate cu titlu de impozit. Sunt exceptate veniturile pentru care plăţile anticipate se stabilesc prin reţinere la sursă. Plăţile anticipate se efectuează în 4 rate egale, până la data de 15 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru. Cinci zile mai târziu, adică în data de 20 decembrie, persoanele juridice străine au obligaţia de a plăti a doua tranşă din impozitul pe reprezentanţă la bugetul de stat. Mai departe, 28 decembrie este termenul limită de depunere a declaraţiilor fiscale privind obligaţiile de plată la bugetul de stat (formularul 100), obligaţiile de plată la bugetele asigurărilor sociale şi fondurile speciale (formular 102), declaraţia privind accizele (formularul 103), decontul de taxă pe valoarea adăugată (formularul 300), decontul special de TVA (formularul 301). Tot până la data de 28 decembrie se depun şi declaraţiile privind veniturile sub formă de salarii din străinătate obţinute de către persoanele fizice care desfăşoară activitate în România şi de către persoanele fizice române angajate ale misiunilor diplomatice şi posturilor consulare acreditate în România, (formularul 224).

În ceea ce priveşte ultima zi din an, în conformitate cu dispoziţiile Codului Fiscal, o persoană juridică română care plăteşte dividende către o persoană juridică română are obligaţia să reţină, să declare şi să plătească impozitul pe dividende către bugetul de stat. Impozitul pe dividende care trebuie reţinut se declară şi se plăteşte la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se plăteşte dividendul. În cazul în care dividendele distribuite nu au fost plătite până la sfârşitul anului în care s-au aprobat situaţiile financiare anuale, impozitul pe dividende aferent se plăteşte până la data de 31 decembrie a anului respectiv.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro