Mergi la conţinutul principal

Ultima probă a bacalaureatului nu a pus probleme mari candidaţilor

Fiecare candidat a fost evaluat la patru probe, la alegere din patru grupe de probe. Proba I au susţinut-o, la alegere, dintre: alergare de viteză, aruncarea greutăţii sau săritură în lungime cu elan. La proba a II-a elevii puteau alege între săritura peste capră sau exerciţiu impus din gimnastica acrobatică, la proba a III-a aveau de ales între flotări, ridicări ale trunchiului din culcat dorsal sau săritură în lungime de pe loc, iar la proba a IV-a aveau de prezentat o structură tehnică din baschet, volei, handbal sau fotbal, la alegere.
Inspectorul de specialitate, prof. Elena Preda, a precizat că până ieri după-amiază nu se înregistraseră probleme deosebite la proba de educaţie fizică şi nici nu picase nimeni. "Au fost situaţii când la o anumită probă candidaţii au fost notaţi cu patru, însă nota finală este o medie între cele patru probe, aşa că până acum nu a picat nimeni. E drept că elevii buni nu au luat întotdeauna zece, dar ăsta este examenul. Chiar o elevă de-a mea am găsit-o umflată de plâns pentru că luase nouă, dar nu a avut nimeni ce să-i facă. Era foarte bună la handbal, dar a ratat poarta când a tras, greşeala se penalizează, iar candidaţii nu au voie să repete proba. E adevărat că ei îşi doresc zece, dar este un examen şi chiar dacă iau nouă nu este un capăt de ţară, notele trebuie luate ca atare", a explicat inspectorul Elena Preda. O situaţie statistică a notelor obţinute la această probă practică va fi făcută publică astăzi.
La celelalte discipline la care s-a dat examen ieri, subiectele au fost accesibile, elevii au ieşit mulţumiţi din săli, mai ales că nici nu s-a mai întârziat ca în zilele precedente.
Primele rezultate se vor afişa duminică, 5 iulie, cel târziu până la ora 16.00, iar contestaţiile se vor depune între orele 16.00 şi 20.00. În zilele de 7 şi 8 iulie se vor rezolva contestaţiile, iar pe 9 iulie se afişează rezultatele finale.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro