Mergi la conţinutul principal

UE pune USL la punct. Antonescu dă înapoi în privinţa amnistierii şi a superimunităţii

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a solicitat ieri rediscutarea în Camera Deputaţilor a modificărilor la Codul Penal şi a propus respingerea tuturor prevederilor interpretate în sensul unei "superimunităţi" a parlamentarilor.
"Eu îi propun, îi fac o sugestie preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, ca, în cazul în care nu a semnat, nu a formalizat legea votată în Camera Deputaţilor şi dacă Regulamentul Camerei permite, să o repună în discuţie în plenul Camerei Deputaţilor, pentru o discuţie transparentă, deschisă, amănunţită, cu argumente", a afirmat Crin Antonescu, joi, într-o conferinţă de presă.
Liderul PNL a adăugat că, dacă acest lucru nu este posibil sau dacă Valeriu Zgonea nu este de acord cu propunerea sa, atunci, în momentul în care proiectul va fi trimis Parlamentului de către preşedintele Traian Băsescu pentru reexaminare, le va propune deputaţilor liberali "să respingă prin vot toate acele modificări care s-au adus şi care pot fi interpretate ca fiind în scopul unei superimunităţi a parlamentarilor".

Le dă dreptate ambasadorilor

În plus, Crin Antonescu, a declarat, joi, că poziţia exprimată în ultimele zile de mai multe ambasade în România este una "corectă" şi de luat în seamă, afirmând că spre deosebire de anul 2012 "din păcate astăzi au motive să-şi exprime îngrijorarea".
"Pe fond, atâta vreme cât există dubii asupra modificărilor făcute la Codul Penal, aceste declaraţii sunt corecte şi sunt luate în seamă", a afirmat Antonescu, într-o conferinţă de presă, referindu-se la reacţia mai multor ambasade europene şi a misiunii diplomatice a SUA în legătură cu modificările aduse Codului Penal.

Senator PSD: E o greşeală că s-au votat modificările la Codul Penal

Pe de altă parte, senatorul PSD de Suceava Neculai Bereanu a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că el consideră greşit că în Camera Deputaţilor s-au votat modificările la Codul Penal, spunând că ar fi "o prostie" să se voteze în Cameră Legea amnistierii şi că sugerează parlamentarilor PSD să nu o voteze.
Bereanu a spus că el consideră "o greşeală" faptul că în Camera Deputaţilor s-au votat modificări la Codul Penal care să aducă "superimunitate".
El a mai arătat că nu este de acord nici cu Legea amnistierii care a fost propusă spre adoptare în Camera Deputaţilor.
"Sugerez parlamentarilor PSD din Camera Deputaţilor să nu voteze acest proiect de lege", a spus Bereanu.

Ambasadele, cu ochii pe USL

Ambasadorii Germaniei şi Olandei la Bucureşti au avut o întâlnire, la Parlament, cu deputaţi din Comisia juridică, pe tema modificărilor la Codul penal, care au discutat şi cu ambasadorul Franţei, potivit Mediafax.
Preşedintele Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, Bogdan Ciucă, a declarat că discuţiile cu ambasadorii au avut ca scop "clarificări pe fiecare articol în parte", el precizând că vor urma şi alte întâlniri.
"Nu au fost abordări politice deloc. (...) Discuţiile au avut ca scop nişte clarificări. (...) Au fost foarte deschise discuţiile şi foarte concrete, pe fiecare articol în parte. Cred că s-au lămurit că nu e o problemă ce ţine de fond, ci de formă", a spus Ciucă.
El a apreciat totodată că va trebui să fie o decizie politică ce se va întâmpla cu proiectele de lege. Întâlnirile nu au fost anunţate public, iar discuţiile au avut loc în cabinetul preşedintelui Comisiei juridice, Bogdan Ciucă.
Ambasadele Statelor Unite, Olandei, Germaniei şi ambasadorul britanic, Martin Harris, au criticat, miercuri, amendamentele aduse la Codul Penal de către deputaţi.

Băsescu: Ponta şi Antonescu sunt lideri slabi

La rândul său, preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că este exclus ca liderii celor două partide, Victor Ponta şi Crin Antonescu, să nu fi ştiut de modificările la Codul Penal şi Legea amnistiei, arătând că presiunile făcute de baroni arată că cei doi sunt "lideri slabi".
"Este exclus ca, atunci când este vorba de modificarea Codului Penal şi de o lege a aministiei şi graţierii, să nu ştie şefii celor două mari partide. Exclud posibilitatea că cei doi nu au ştiut", a spus Traian Băsescu la "Adevărul live", arătând că Antonescu a ieşit şi a susţinut public modificările la Codul Penal.
"Este o invitaţie la furt fără să ai teama de consecinţele legii", a afirmat şeful statului. El a mai spus că presiunea la care au fost supuşi cei doi arată că sunt "lideri slabi".
"Sunt lideri slabi. Aduceţi-vă aminte de presiunea uriaşă, acum câteva luni, când a adunat baronimea locală. Una din marile probleme ridicate şi o ameninţare pentru Ponta: Rezolvă această problemă ", a spus preşedintele, adăugând că aceeaşi presiune a avut-o şi Crin Antonescu, dar şi Emil Boc, când era premier.
De altfel, preşedintele a arătat că nu baronii locali sunt problema, ci "liderii politici slabi", care nu au puterea să îi ţină în "pătrăţica lor".

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizează Curtea Constituţională

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis, joi, să sesizeze Curtea Constituţională cu privire la modificările aduse Codului penal care au fost aprobate marţi de Camera Deputaţilor.
Decizia a fost luată de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, convocate joi de preşedintele ICCJ.
"Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, legal constituite, au hotărât sesizarea Curţii Constituţionale pentru a se pronunţa asupra aspectelor de neconstituţionalitate cuprinse în Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi la Legea pentru modificarea art. 253/1 din Codul penal", se arată într-un comunicat de presă al ICCJ.
Potrivit sursei citate, sesizarea este legitimată constituţional de dispoziţiile articolului 146 litera a) din Constitutie şi de prevederile articolului 15 alineatul 1 din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, care prevăd dreptul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justitie de a sesiza CC pentru controlul constituţionalităţii legilor înainte de promulgare.
Din cei 111 judecători în funcţie, au fost prezenţi 92 de judecători.

Ponta îl atacă pe Antonescu

Liderul PSD, premierul Victor Ponta afirmă că preşedintele PNL, Crin Antonescu, şi-a continuat "jocul la offside" şi în cazul proiectului legii minelor, dar că de această dată "s-a lăsat singur în offside", precizând că aprobarea acestei legi fusese convenită atât în USL, cât şi cu Antonescu.
"Legea minelor a fost discutată în USL şi de mine cu preşedintele Antonescu. Eu am fost de acord, pentru a se mai evita discuţiile politice, ca forma legii să fie cea finalizată de către colegii liberali, PSD nu intervine deloc pe lege, cum zic liberalii... după care am văzut că, în stilul devenit deja clasic, s-a jucat la offside. Mi se pare că jocul lui Antonescu tot timpul de a lăsa pe cineva în offside... Acum s-a lăsat singur în offside şi nu câştigăm nimic din chestia asta", a spus Ponta.
El a apreciat că România trebuie să aibă neapărat o Lege a minelor.
Legea minelor nu a întrunit nici la Camera Deputaţilor numărul de voturi necesar pentru a fi adoptată, după ce a fost respinsă din acelaşi motiv la Senat.
La votul de marţi din plenul Camerei, Legea minelor a întrunit 160 de voturi "pentru", 105 voturi "împotrivă" şi 22 de abţineri.
Fiind vorba despre o lege cu caracter organic, pentru adoptare erau necesare voturile favorabile a cel puţin jumătate plus unul din totalul deputaţilor, respectiv 204.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro