Mergi la conţinutul principal

Udrea despre presa din România: Se păstrează o tăcere suspectă, forţată, despre evoluţia pieţelor financiare

"În timp ce în alte ţări evoluţia pieţelor financiare şi potenţialul de criză sunt monitorizate continuu, presa din România păstrează o tăcere suspectă, forţată. Televiziunile de ştiri (care în alte împrejurări se pricep la orice subiect) fie nu înţeleg ce se întâmplă, fie nu vor să prezinte ceea ce se petrece în afara ţării, tocmai pentru a da vina pe actuala guvernare, în cazul unor noi dificultăţi", a scris Udrea pe Facebook duminincă.
Îngrijorările crescânde asupra datoriilor din zona euro, precum şi din Statele Unite au provocat, săptămâna trecută, căderi drastice ale burselor din întreaga lume. Joi, Wall Street a înregistrat cea mai mare scădere de la criza din 2008, iar bursele din Europa şi Asia au urmat acelaşi trend.
Miniştrii de finanţe şi şefii băncilor centrale din G7 vor avea convorbiri telefonice de urgenţă înainte de deschiderea burselor din Asia, pentru a oferi un răspuns global la criza datoriilor din zona euro şi pentru a risipi temerile privind coborârea ratingului SUA, de către Standard & Poor's.
Agenţia de evaluare financiară nu s-a lăsat impresionată de acordul de ultim moment din Congresul SUA, de a ridica limita de îndatorare de la 14.300 miliarde dolari la 16.700 miliarde dolari. Retrogradarea ratingului este percepută ca o problemă majoră pentru Administraţia Obama, putând cauza creşterea costurilor pentru împrumuturile guvernului american.
Pe de altă parte, Italia este cea mai mare economie care va fi lovită de criza datoriilor din zona euro, mai scrie BBC News. Preţul pe care Italia îl plăteşte pentru obligaţiunile guvernului său a urcat pe fondul îndoielii că nivelul datoriei se poate menţine atât de ridicat, în timp ce creşterea economică este atât de lentă.
De asemenea, Spania este şi ea afectată de criză, din cauza ratei ridicate a şomajului, a nivelului datoriilor guvernamentale şi a creşterii economice anemice.
Nivelul înalt al datoriilor combinat cu încetinirea creşterii economice şi cu un răspuns nesigur al liderilor zonei euro în privinţa acestei situaţii au provocat temeri că atât Spania, cât şi Italia ar putea parcurge traseul Greciei, Irlandei şi Portugaliei, care sunt deja subiectul unui program de ajutor financiar.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro