Mergi la conţinutul principal

Udrea apreciază că Oprescu se comportă ca un şmecher

"În ziua în care Sorin Oprescu inaugura cu fanfară Pasajul Basarab, o macara s-a prăbuşit peste trei maşini şi gardul unei benzinării pe şoseaua Mihai Bravu. Doar o minune a făcut să nu se petreacă o tragedie acolo. Şantierul cu pricina era pornit de primarul general pentru construirea pasajului Şoseaua Mihai Bravu - Calea Văcăreştilor. Dar tot în stilul de-acum binecunoscut al primarului: fără respectarea procedurilor legale. Inexistenţa unui Plan de Urbanism Zonal, care să fie în prealabil aprobat de CGMB, a făcut ca pe 10 iunie Tribunalul Bucureşti să anuleze două autorizaţii de construcţie emise consecutiv de Oprescu, în ciuda somării pe care i-au adresat-o atât Prefectul Capitalei, cât şi Inspectoratul de Stat în Construcţii, la chiar lucrarea unde s-a petrecut astăzi accidentul", afirmă Udrea.
Ministrul Dezvoltării consideră că nu este prima dată când Sorin Oprescu "are impresia că lucrurile merg şi fără autorizaţii şi avize". "La fel s-a întâmplat şi la diametrala Buzeşti-Berzei. La fel intenţionează să construiască şi pasajul rutier de la Piaţa Charles de Gaulles. Se comportă exact ca orice aşa-zis şmecher de România care crede că poate construi orice, oricum, fără ca pe el legea să-l afecteze", mai susţine preşedintele PDL Bucureşti.

"Oprescu se crede însă mai presus de lege", spune Udrea

"În condiţiile accidentului de muncă de acum două zile, când un zid a căzut peste 6 muncitori, eu cred că nici chiar Oprescu nu ar trebui să se joace astfel cu vieţile oamenilor. Există adrese din partea Prefecturii Capitalei sau din partea Inspectoratului de Stat în Construcţii prin care i se cere primarului să respecte legislaţia în domeniul urbanistic şi sper să se conformeze", avertizează ministrul.
Elena Udrea punctează că, atunci când Inspectoratul de Stat în Construcţii i-a transmis primarului general că nu poate da drumul traficului pe Podul Basarab, "nu a făcut-o pentru că dorea PDL Bucureşti să-i blocheze lui inaugurarea". "Ci pentru că nu s-a făcut procesul de recepţie finală a lucrării. Orice român nu poate să-şi utilizeze construcţia până nu face procesul de recepţie finală a lucrării. Oprescu se crede însă mai presus de lege", critică ministrul.
"Cel mai probabil, nu există vreo problemă la Pasajul Basarab şi nu trebuie să se creeze panică în rândul bucureştenilor. Dar asta nu înseamnă că nu trebuie respectată legea, că ea nu se aplică şi Municipalităţii. Din astfel de abuzuri, din astfel de forţări ale bunului-simţ pot apărea tragedii. Macaraua prăbuşită pe Mihai Bravu este un semnal de alarmă pe care Municipalitatea îl primeşte pentru a ţine cont de lege", conchide Udrea.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro