Mergi la conţinutul principal

Ucraina lor şi România noastră

Practic, la scara întregii ţări, mai toate proiectele de investiţii stagnează. Unele dintre ele sunt chiar imaginea furtului pe faţă. De exemplu, în 2009, Primăria Generală a Capitalei s-a mutat într-un alt spaţiu pentru care plăteşte o chirie anuală de 2,9 milioane de euro. Motivul invocat este renovarea şi consolidarea clădirii în care birourile municipalităţii au funcţionat până atunci. Doar că în clădirea respectivă nu s-a făcut absolut nimic în toţi aceşti ani, ea stă şi astăzi încuiată şi pustie. Faceţi dumneavoastră un calcul simplu şi vedeţi câte milioane de euro au fost cheltuite de pomană.
Dar, de fapt, de ce ne îngrijorăm? Câtă vreme bucureştenilor nu le pasă - chiar dacă din banii lor se fură - de ce să-şi bată capul restul ţării? Are şi restul ţării problemele sale de care să nu-i pese, aşa cum şi Brăila le are pe ale ei. Cel mai rău este că peste toate aceste probleme s-a înrădăcinat o structură mai densă decât reţeaua contrabandei cu ţigări (ca să rămânem la exemple infracţionale locale), care profită de apatia lumii şi decide cum nu se poate mai aiurea. Vedem asta şi la Brăila, unde lucrările publice se fac de regulă atât de prost, încât la scurt timp după finalizare (şi aceea cu întârziere), sunt necesare măcar reparaţi, dacă nu chiar o refacere de ansamblu. Sunt simptomele locale ale unei metastaze generalizate la scară naţională.
Tratament? - acelaşi ca acum 25 de ani: terapie de şoc. Rând pe rând, vecinii noştri l-au aplicat - la început polonezii cu succes şi fără ifose, pe parcurs sârbii, ungurii, moldovenii şi bulgarii cu multă perseverenţă, iar acum ucrainenii cu îndârjire. Poate din cauza asta politicienii de la noi se tem de exemplul Kievului şi se ţin cât pot ei de departe, doar-doar nu s-or molipsi şi românii de primăvara ucraineană. Pot sta liniştiţi, nu sunt şanse, mămăliga nu mai explodează prea curând, oricâte false promisiuni şi (creşteri de) biruri s-ar turna în ea. Important e doar să priceapă cum să voteze, ca să iasă cei care trebuie să-şi scoată banii băgaţi în mita de campanie şi în logistica turismului electoral. Apropo, mergeţi la vot? Nu trebuie să răspundeţi acum, ci la sfârşitul lunii mai, când nevestele şi prietenii lui Ponta şi Antonescu vă vor aştepta mai cuminţi şi mai umili ca niciodată să îi trimiteţi într-o vacanţă de cinci ani, bine plătită, în Parlamentul European.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro