Mergi la conţinutul principal

Ucis de lemnele căzute din căruţă

În ziua de 27 noiembrie, în jurul orei 13.20, agenţii de la Postul de Poliţie Comunală au fost sesizaţi, prin apelul de urgenţă 112, de un localnic, despre faptul că Iordan P., din aceeaşi comună, a căzut dintr-o căruţă. Cercetările desfăşurate de poliţişti au stabilit că victima şi-a încărcat căruţa cu crengi de salcâm, împreună cu un alt localnic, şi, în drum spre casă, când să treacă peste un dig, atelajul hipo s-a răsturnat şi întreaga încărcătura a căzut peste Iordan P., acesta decedând.

În cauza s-a întocmit dosar penal.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro