Mergi la conţinutul principal

Ucigaşii lui Brot, încă o lună după gratii

ieri, judecătorii Tribunalului Brăila au dispus prelungirea arestului preventiv pentru Florin Pîtea, zis Pekenia, şi Mădălin Pentelie • pe 26 mai, aceştia l-au împuşcat mortal, cu un pistol “Beretta”, pe Cristian Brot

 

Indivizii care i-au luat viaţa lui Cristian Brot, la sfârşitul lunii mai, au primit vestea că mai stau o lună la arest. Ieri, Tribunalul Brăila a admis propunerea

Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila şi a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaţilor Florin Pîtea şi Iulian Mădălin Pentelie, cercetaţi pentru infracţiunile de omor şi complicitate la omor, pe o durată de 30 zile, începând cu data de 25 septembrie şi până la data de 24 octombrie, inclusiv.

Ucigaşii au adunat aproape patru luni de arest şi au şanse mici să fie lăsaţi în libertate, asta dacă ţinem cont de gravitatea faptei comise.

La data de 26 mai, s-au tras focuri de armă, în apropierea unei şcoli din municipiu, mai exact la intersecţia străzilor Ardealului cu Ion Ghica (cartier Islaz). Cristian Brot, de 28 de ani, a fost împuşcat, iar medicii s-au chinuit în zadar să îi salveze viaţa, mai ales că gloanţele trase îl ciuruiseră. Asasinii erau doi tineri cunoscuţi de victimă, Florin Pîtea, zis “Pekenia”, şi Mădălin Iulian Pentelie, care, pe fondul unor dispute mai vechi, şi-au pus în gând să îl ucidă pe Brot. L-au executat ziua în amiaza mare, într-o zonă intens circulată, cu un pistol “Beretta” de 9 mm, arma fiind găsită după câteva zile, pe câmp, în lanul de porumb din zona Cazasu. Trei gloanţe l-au nimerit pe tânărul de 28 de ani, iar alte trei au găurit maşina acestuia. Din nefericire, rănile suferite de victimă în urma împuşcăturilor repetate au fost incompatibile cu viaţa.

După ce au dat atacul mortal, ucigaşii au fugit din municipiu şi au fost găsiţi, după numai o zi, ascunşi în hornul unei case părăsite din localitatea Surdila Greci. Au fost arestaţi pentru infracţiunile de omor, în cazul lui Pekenia, şi complicitate, în cazul lui Mădălin Pentelie. De atunci, măsura arestului a tot fost prelungită. Oricum, ancheta este în curs, iar în cauză nu s-a dispus încă trimiterea în judecată a inculpaţilor.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro