Mergi la conţinutul principal

Ucigaşii din Pitulaţi rămân în arest

În urmă cu două zile, judecătorii Tribunalului Brăila au menţinut starea de arest pentru Antonel Iacob şi fiul său, Marian Iacob, din satul Pitulaţi, care l-au omorât în bătaie pe un consătean. Cei doi au fost trimişi în judecată de procurori pentru infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte, dosarul fiind pe rolul instanţei.
La sfârşitul lunii iunie, o altercaţie între mai mulţi localnici din satul Pitulaţi a dus la moartea unui om. Stan Dragomir a fost luat la pumni şi picioare de Antonel şi Marian Iacob, victima primind lovituri puternice în zona capului şi a corpului, până şi-a dat sfârşitul. La faţa locului s-a deplasat echipa de cercetare, formată din judiciarişti, criminalişti şi procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, care a demarat cercetările şi a stabilit că, în seara de 28 iunie, la ora 19.00, Antonel Iacob (52 de ani) şi Marian Iacob (27 de ani), fiul său, pe fondul consumului de alcool şi al unui conflict spontan, l-au luat la bătaie pe consăteanul lor de 40 de ani. Agresorii i-au cărat pumni şi picioare lui Stan Dragomir, în zona capului şi a corpului, lovindu-l chiar şi după ce acesta a căzut la pământ. Altercaţia a avut loc chiar pe terasa unui bar din localitate, unde bărbaţii se opriseră pentru a bea ceva, victima făcând, se pare, greşeala de a interveni în scandalul izbucnit între agresori şi un alt localnic, pe fondul unei datorii. Ajutat de fiul său, Antonel Iacob s-a năpustit asupra consăteanului, în urma loviturilor primite acesta căzând cu capul de mesele din fier de pe terasa barului. Deşi omul era căzut pe jos şi nu mai mişca, agresorii au continuat să dea cu pumnii şi picioarele, au stabilit oamenii legii.
"Moartea victimei s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute prin asfixie mecanică cu sânge, în cadrul unui politraumatism cranio-facial cu infiltrate sangvine epicraniene, hematoame periorbitare, fractură cu deplasare a piramidei nazale, echimoze cu plăgi contuze şi contuz delabrante la ambele buze, echimoze la nivelul braţului drept", a precizat procurorul criminalist.
După incidentul sângeros, cei doi agresori au fost săltaţi de anchetatori şi trimişi în spatele gratiilor.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro