Mergi la conţinutul principal

Turneul naţional de pregătire la volei - o reuşită

• consideră Costi Baciu, preşedintele clubului Sport Plus Brăila •  competiţia este inclusă în proiectul “Volei, pas către performanţă în sportul brăilean”, finanţat de Consiliul Judeţean Brăila

 

Clubul Sport Plus Brăila a organizat un interesant turneu naţional de pregătire la volei fete, o competiţie inclusă în proiectul “Volei, pas către performanţă în sportul brăilean” finanţat de Consiliul Judeţean Brăila.

La minivolei, unde au fost angrenate în competiţie fetele cu vârste până în 12 ani, clasamentul a avut următoarea configuraţie: 1. Junior Iaşi 9 puncte, 2 CSS Focşani 6 puncte, 3 Sport Plus Brăila 3 puncte, 4 CSS Galaţi 0 puncte. La speranţe, locul întâi i-a revenit echipei CSS Focşani care a totalizat 9 puncte. Pe locul al doilea s-a clasat 2 CSM Medgidia cu 8 puncte, pe al treilea Sport Plus Brăila cu 3 puncte, iar pe al patrulea Junior Iaşi cu 1 punct.

Cu excepţia meciurilor în care au evoluat formaţiile care au câştigat turneele, celelalte partide au fost echilibrate, spectaculoase pe alocuri.

“Turneul naţional de la Brăila a fost o reuşită. Ne bucurăm că am primit vizita atâtor echipe şi credem că Brăila le-a oferit o experienţă mai mult decât plăcută. Clubul nostru şi-a realizat obiectiverle pe care şi le-a propus pentru această competiţie. Urmează noi meciuri de pregătire. Competiţia de la Brăila a fost finanţată de Consiliul Judeţean Brăila şi Timoserv SRL - sponsor în cadrul proiectului «Volei, pas către performanţă în sportul brăilean»“, ne-a declarat Costi Baciu, preşedintele clubului Sport Plus Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro