Mergi la conţinutul principal

Turneu amical de handbal, în week-end, la Brăila

Pentru că duminică au avut un joc amical, componentele formaţiei HC Dunărea au avut luni zi de pauză, astfel că primul antrenament din această săptămânâ, la care s-au prezentat şi jucătoarele care au participat la europenele de tineret, a avut loc ieri după-amiază la sala Liceului cu Program Sportiv.

Începând de marţi, programul de pregătire a handbalistelor brăilene este condus de profesoara Alexandrina Soare, principala preocupare a antrenoarei fiind integrarea noilor venite în sistemul de joc al echipei.

În afară de antrenamentele zilnice, la finalul acestei săptămâni, vineri şi sâmbătă HC Dunărea este gazda unui turneu amical de handbal la care participă alte două formaţii din Liga Naţională, Oţelul Galaţi şi Tomis Constanţa precum şi echipa din liga secundă, CSM Ploieşti.
Conform informaţiilor primite de la antrenorul secund al grupării brăilene, Cristian Preda, meciurile din cadrul acestui turneu se vor derula vineri şi sâmbătă, în prima zi fiind programate câte două jocuri pentru fiecare formaţie.
Ieri încă nu se ştia precis locul de desfăşurare, acesta urmând a fi anunţat în zilele următoare.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro