Mergi la conţinutul principal

TUPEU: Rupt de beat, 3,25 g la mie, a plecat cu maşina de sub nasul poliţiştilor

• Ignat Podgoreanu a fost trimis în judecată pentru conducere sub influenţa alcoolului • în urmă cu doi ani, el a fost depistat beat la volan, poliţiştii fiind nevoiţi să-i blocheze maşina ca să-l facă să oprească

 

Brăilean dat pe mâna judecătorilor după ce a fost identificat cu o alcoolemie record, cea mai mare din câte au fost înregistrate în ultimii ani de poliţie.

Astfel, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila l-au trimis în judecată pe Ignat Podgoreanu, în vârstă de 45 de ani, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

Potrivit dosarului penal, în după-amiaza zilei de 29 martie 2015, în jurul orei 16:20, o patrulă de poliţie a fost solicitată să intervină pe strada Gh. M. Murgoci, în urma unui apel făcut de brăileanca Geanina S. Aceasta le-a spus poliţiştilor că soţul său, împreună cu un prieten, sunt beţi şi “fac scandal în faţa porţii”.

Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au găsit staţionat un autoturism Dacia Solenza, la volanul căruia se afla Ignat Podgoreanu, iar pe locul din dreapta faţă se afla soţul reclamantei, Cornel S. Cei doi brăileni, Ignat şi Cornel, se aflau în stare avansată de ebrietate. Procurorul de caz precizează:

“Inculpatului Podgoreanu i s-a pus în vedere faptul că nu are voie să mai conducă autoturismul din locul respectiv, întrucât se află sub influenţa băuturilor alcoolice. În timp ce poliţiştii discutau cu S. Cornel, inculpatul a pornit motorul autoturismului şi a efectuat manevra de mers cu spatele pe Fundătura Prof. Gh. M. Murgoci, din dreptul imobilului nr. 22 până pe strada Prof. Gh. M. Murgoci, unde a întors şi s-a deplasat până în dreptul imobilului cu nr. 27, unde a fost blocat de poliţiştii care plecaseră în urmărirea lui”.

Podgoreanu a fost testat cu aparatul etilotest la ora 16:47, rezultând o valoare de 1,60 mg/l alcool pur în aerul expirat. El a fost condus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, unde i-au fost recoltate două probe de sânge, la 17:18 respectiv 18:18, rezultând o alcoolemie de 3,10 respectiv 2,95 g la mie. Întrucât termenul de recoltare a primei probe de sânge fusese depăşit, s-a dispus efectuarea unui calcul retroactiv, pentru a se stabili ce alcoolemie avea inculpatul la ora la care a condus autoturismul, adică în jurul orei 16:20.

Potrivit raportului întocmit de Instititul de Medicină Legală Iaşi (în noiembrie 2016), brăileanul care a condus beat ar fi avut în acea zi, la ora 16:20, o alcoolemie “teoretică” de 3,25 g la mie, ceea ce constituie un record. Audiat pe parcursul urmăririi penale, Ignat Podgoreanu a declarat că, în ziua de 29 martie 2015, în jurul orei 14:00, s-a deplasat cu autoturismul la vecinul său, Cornel S. Cei doi au rămas în autoturism şi au consumat împreună cinci litri de bere, timp în care au dat muzica mai tare la casetofon. Inculpatul a mai spus că soacra vecinului său le-a spus să dea muzica mai încet, vecinul ar fi înjurat-o, iar soţia lui a sunat la poliţie. Podgoreanu a recunoscut, spun anchetatorii, că a condus autoturismul după sosirea poliţiştilor, afirmând, totodată, că a făcut acest lucru ca să-l parcheze în dreptul locuinţei.

Cazul se află acum pe rolul instanţei de judecată.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro